VideoDin judeţ

Ample controale efectuate de polițiști la Făgăraș. Amenzi de peste 65.000 de lei VIDEO

Marian Stoica

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, au organizat și desfășurat la data de 14 martie a.c, o acțiune cu efective mărite, pe raza municipiului Făgăraș, în scopul prevenirii și combaterii infracționalității în domeniul evaziunii fiscale, a protejării drepturilor de proprietate intelectuală, precum și pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră.

La acțiune au fost angrenate și efective din cadrul structurilor de ordine publică, de investigații criminale, poliție rutieră, criminalistică, arme, explozivi și substanțe periculoase, dar și reprezentanți ai Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, fiind astfel mobilizați, în total, 30 de polițiști și specialiști din cadrul instituțiilor menționate.

Acțiunea a urmărit efectuarea de verificări la agenți economici care își desfășoară activitatea în domeniul comerțului cu produse agroalimentare și produse accizabile, al alimentației publice, al activităților de divertisment, al serviciilor de service auto sau de curățenie.

În cadrul controalelor s-a avut în vedere și respectarea dispozițiilor legale în ceea ce privește protejarea drepturilor de proprietate intelectuală, respectiv drepturi de autor și conexe, cât și a celor privind activitatea de depozitare/eliminare a deșeurilor și substanțelor toxice.

Pe linie de poliție rutieră, au fost efectuate verificări privind deținerea și proveniența bunurilor accizabile transportate de persoanele aflate în trafic, a dispozițiilor legale privind transportul public de persoane, precum și a normelor din domeniul circulației rutiere.

Pe parcursul activităților, polițiștii au verificat peste 20 de agenți economici, legitimate aproape 90 de persoane și au fost controlate, în trafic, 63 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 68 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 65.000 de lei, fiind confiscate sume de bani, material lemnos, dar și alte bunuri în valoare de aproximativ 30.000 de lei. De asemenea, a fost reținut și un certificat de înmatriculare.

Totodată, s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marca identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, urmând ca cercetările să fie continuate, sub coordonarea unui procuror din cadrul unității de parchet competente.

Pentru 2 dintre agenții economici verificați, reprezentanții legali au fost invitați pentru prezentarea unor documente suplimentare, verificările fiind continuate de polițiștii specializați din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !