Un ofiţer judiciarist, de la Secţia 2 de Poliţie, a fost trimis în judecată de procurorii DNA. Conform unui comunicat de presă al Direcţiei Anticorupţie, „În cursul anului 2006, inculpatul Nicolae Marius, în calitatea sa de ofiţer de poliţie, a pretins şi a primit de la un denunţător suma totală de 1.000 de euro şi 350 lei prin intermediul inculpatului Stredie Gheorghiţă Daniel. Inculpatul a primit sumele de bani pentru a interveni pe lângă medici legişti din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti şi din Serviciul de Medicină Legală Braşov şi pentru a-i determina pe aceştia să stabilească faptul că denunţătorul a condus un autovehicul având o alcoolemie sancţionabilă doar contravenţional şi nu penal, în condiţiile în care denunţătorul era cercetat penal pentru producerea unui accident rutier soldat cu decesul soţiei sale. În plus, în scopul ameliorării situaţiei juridice a denunţătorului, Nicolae Marius l-a determinat să declare, cu ocazia audierii de către colegii săi poliţişti, date nereale referitoare la condiţiile în care a consumat băuturi alcoolice anterior producerii accidentului rutier.
De asemenea, în cursul anului 2007, Nicolae Marius a pretins şi primit de la trei denunţători suma totală de 2.000 de euro pentru a interveni pe lângă funcţionari din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti în scopul calculării valorilor alcoolemiei denunţătorilor sub limita sancţionabilă penal, toţi cei trei denunţători fiind cercetaţi penal pentru conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. În acest scop, inculpatul Nicolae Marius i-a determinat pe denunţători să declare aspecte nereale referitoare la condiţiile în care au consumat băuturi alcoolice anterior producerii evenimentului rutier. Unul dintre denunţători a remis suma de bani pretinsă atât lui Nicolae Marius cât şi lui Stredie Gheorghiţă Daniel care a intermediat relaţia dintre denunţător şi ofiţerul de poliţie.
În cursul anului 2011, cu ocazia instrumentării unui dosar penal în care o persoană era cercetată pentru înşelăciune, inculpatul Nicolae Marius, pentru a favoriza situaţia juridică a reclamantului, a acceptat ca doi dintre martorii propuşi de acesta din urmă să îşi scrie declaraţiile olografe în alte condiţii decât cele legale şi conform indicaţiilor reclamantului, fără ca ofiţerul de poliţie să fie prezent la aceste aşa – zise audieri. Pentru ca declaraţiile să poată constitui probe în dosarul penal respectiv, Nicolae Marius a consemnat în fals pe cele două declaraţii că au fost scrise de martori în prezenţa sa.
În cursul lunii decembrie 2007, inculpatul Nicolae Marius, cu ocazia efectuării de cercetări penale faţă de o persoană care deţinea în mod ilegal două permise de conducere eliberate de autorităţile române şi de cele din Republica Moldova, a redactat în fals un proces verbal în care a consemnat că a ridicat permisul de conducere moldovenesc, deşi în realitate l-a lăsat în posesia titularului pentru ca acesta să uzeze de cele două permise conform intereselor sale. Ulterior, în cursul lunii februarie 2011, în condiţiile în care era cercetat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov cu privire la lipsa de la dosar a permisului emis de autorităţile moldovene, Nicolae Marius a întocmit în fals un alt proces-verbal, pe care l-a antedatat, în care a consemnat că a predat titularului permisul de conducere ca urmare a propunerii unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale“.
Ofiţerul de poliţie a fost trimis în judecată pentru patru infracţiuni de trafic de influenţă, din care una în formă continuată, trei infracţiuni de favorizare a infractorului şi două infracţiuni de fals intelectual, ambele în formă continuată.
De asemenea, şi Stredie Gheorghiţă Daniel este judecat pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată, trafic de influenţă, favorizarea infractorului.