Primăria Brașov continuă acțiunile de plantare de arbori pe domeniul public, astăzi fiind rândul acțiunilor din zona Colegiului Național „Andrei Șaguna”.
După mai multe întâlniri cu specialiști din domeniu, pentru a stabili speciile care sunt potrivite pentru această zonă, s-au plantat primii 15 arbori în apropierea terenului de sport al colegiului.
În perioada următoare, Primăria Brașov va continua acțiunea prin plantarea a încă 20 de puieți, tot din specia mesteacăn, ajungând, astfel, la un total de 35 de arbori nou plantați.
Aceștia îi vor înlocui pe cei 5 extrași pentru că erau bolnavi și reprezentau un real pericol pentru trecători. Practic, numărul arborilor puși este de șapte ori mai mare decât cel al celor extrași.
Următorii 20 de puieți vor fi puși de elevii de la Colegiului Național „Andrei Șaguna”, fiecare clasă urmând să se ocupe de câte un arbore. Aceștia vor avea responsabilitatea de a-i îngriji în anii următori, contribuind, astfel, la protejarea mediului.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
