Eveniment

Ping-pong-ul acuzațiilor între liderul AUR Codlea și RATBV continuă

Sebastian Dan

În urma apariției unui drept – la – drept la replică, transmis de numitul Mario Geman, pentru moment director al RATBV S.A., subscrisa, S.C. Euro Terra Recycling S.R.L., transmitem următoarele precizări:

Având în vedere că, în comunicatul inițial transmis de RATBV, se făcea referire la apartenența administratorului societății Euro Terra Recycling S.R.L., domnul Horațiu Tobu, la formațiunea politică AUR Brașov, întărește convingerea că demersul este doar o răfuială politică;
În cele ce urmează, vom demonta principalele 4 minciuni ale RATBV:
MINCIUNA RATBV: RATBV S.A. a livrat marfa în lipsa contractului semnat de toate părțile implicate pe baza avizului de însoțire a mărfii doar din cauza presiunilor exercitate de dnul. Tobu, acesta pretinzând că prețul cuprului scade.
SITUAȚIA DE FAPT: Conform art. 17 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea procedurii pentru valorificarea prin vânzare a bunurilor aparținând domeniului public al Municipiului Brașov, aflate în custodia RATBV: ”Câștigătorul are obligația să semneze contractul de vânzare – cumpărare în termen de 5 zile lucrătoare de la data licitației.”
În fapt, acest contract nu a fost transmis spre semnare, iar domnul Tobu a solicitat, în repetate rânduri, ca acesta să fie redactat și comunicat. Dăm ca exemplu un mail transmis pe 26.05.2023, când contractul nu exista, în condițiile în care licitația a avut loc în data de 17.05.2023. (anexă printscreen)
MINCIUNA RATBV: Prețul cuprului nu a scăzut […] Se poate constata faptul că diferența de preț la cupru între data atribuirii și data livrării se înscrie în marja normală […]. Se dă chiar și un exemplu London Metal Exchange, o bursă care ar fi considerată relevantă.
SITUAȚIA DE FAPT: Prețul cuprului a scăzut de la 8307 USD / tonă, la 7541 USD/ tonă (o scădere de 766 USD / tonă). Acest aspect este dovedit de bursa KITCO, platforma cea mai utilizată de către operatorii din România. Totodată, orice expertiză poate demonstra scăderea prețului la cupru, pe intervalul menționat. RATBV nu este broker de bursă și vinde raportat la prețul pieței, care este dictat de cerere și ofertă. (anexă printscreen)
MINCIUNA RATBV: este normal și legal ca factura să fie emisă ulterior livrării, deoarece doar cu ocazia livrării a fost efectuată cântărirea mărfii, în factură fiind înscrisă cantitatea efectivă, constatată cu ocazia cântăririi.
SITUAȚIA DE FAPT: Cântărirea mărfurilor scoase la licitație se face înainte de momentul de elaborare a caietului de sarcini / Regulamentului. Nu se poate scoate la licitație un bun, ale cărui caracteristici (masă, stare) nu sunt cunoscute. Cântărirea din momentul livrării are doar rolul de a verifica aspectele consemnate în documentele care au stat la baza licitației.
MINCIUNA RATBV: Domnul Tobu a încercat prin orice metodă să întârzie plata acesteia, refuzând semnarea contractului care i-a fost prezentat în data de 23.05.2023, precum și primirea facturii.
SITUAȚIA DE FAPT: Contractul nu a fost transmis de către RATBV nici în ziua de azi. În data de 26.05.2023, domnul Tobu a transmis un email către RATBV, solicitând transmiterea contractului spre semnare. În acest caz, Parchetul va fi sesizat pentru comiterea infracțiunilor de fals și fals intelectual, de către reprezentanții RATBV.
Nu în ultimul rând, redăm un paragraf hilar din comunicatul RATBV, conform căruia: Dl. Tobu încalcă procedura prin neplata mărfii, contravaloarea acesteia trebuind a fi achitată la cinci zile după primirea facturii, așa cum reiese din oferta financiară depusă de dl. Tobu în cadrul licitației. Obligația plății este certă și nu este condiționată de semnarea contractului.
În realitate, cei care și-au încălcat propria procedură au fost reprezentanții RATBV, care au refuzat semnarea contractului în termenul stabilit chiar de ei (5 zile) și au emis factura fără existența contractului, ceea ce contravine prevederilor Codului fiscal.
Aceasta este modalitatea prin care RATBV este condus de către numitul Mario Geman. Iar, dacă numitul Mario își permite să transforme un litigiu civil într-o răfuială politică, îi amintim stăpânii din PNL, la care a fost slugă: De la Căncescu la Șoneriu, apoi la președintele Veștea, pe care, se pare că îl abandonează pentru USR!