Eveniment

Pieton accidentat pe Calea Bcurești

Sebastian Dan

Un bărbat în vârstă de 37 ani, care conducea un autovehicul pe str. Calea București din municipiul Brașov, a surprins și accidentat un pietoncu puțin timp în urmă. Victima, în vârstă de 83 ani, a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările accidentului, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent de poliție Nadia Olaru.

Foto: Grupul Informații Rutiere