Main Story

Piesa „O scrisoare pierdută”, jucată cu robinetele de apă caldă închise

Sebastian Dan

robinetPiesele de teatru de scucces se joacă cu casa închisă. Show-ul termoficării centralizate din Brașov se joacă cu robientele de apă caldă și căldură închise și cu 8.000 de apartamente pe post de spectatori.
Procurorii DNA au rescris capodopera lui I.L Caragiale, „O scisoare pierdută”, pentru termoficarea Brașovului. Haosul s-a instalat la Brașov după ce reprezentanții parchetului anticorupție au descins la Primărie, Tetkron și Bepco SRL, pentru corupție și alte fapte asimilate acesteia. Din acest moment, nimeni nu a mai votat nimic, nu s-au mai făcut plăți și s-a ajuns la un blocaj total.
După luni de tergiversări, în care unii actori merg pe la DNA și dau cu subsemnatul, unii intră martori pe ușă și ies suspecți sau inculpați, ori altora li se mărește numărul de persoane cu care au interzis să ia legătura, consilierii locali au luat, sâmbătă, deciziile prin care se poate relua furnizarea de agent termic către populație (este vorba despre acoperirea pierderilor Tetkron, dar şi încheierea unui nou acord de furnizare a agentului termic cu firma Bepco).
Cu toate acestea, de frica repercusiunilor din partea DNA, reprezentanții Primăriei nu vor să miște nimic așteptând „viza de legalitate” de la prefect… Mai mult, hotărârile de Consiliu Local cei din Pirmărie spun că le-au trimis la Prefectură, iar cei din urmă spun că nu le-au primit…
Pe de altă parte, prefectul Mihai Mohaci ne-a declarat că nu este nevoie de vreo „viză de legalitate” din partea instituției pe care o reprezintă și că cele două hotărâri sunt operabile din omemntul în care au fost aprobate de Consiliul Local. „Prefectura, când verifică documentaţia transmisă de către Primărie, nu are un serviciu specializat pe probleme economice, ci analizează doar aspectele de ordin juridic, privind actul administrativ. Pe lângă Prefectură, sunt alte instituţii abilitate ale statului, cum este Curtea de Conturi, care poate face oricând o verificare de fond asupra actului administrativ, din punct de vedere economic. Vreau să fie clar pentru toată lumea: noţiunea de viză de legalitate nu există, nu este prevăzută de niciun act normativ, iar rolul prefectului este de verificare a legalităţii actului administrativ, nu de emitere a unei vize de legalitate. Am peste 55.000 de hotărâri de consiliu lcoal și dispoziții de primar care vin la Prefectură lunar. Se merge pe prezumția de legalitate. Ei știu foarte bine acest lucru. Doar dacă sunt probleme le cerem să reanalizeze un act normativ”, a precizat prefectul.