Peste 90% dintre hotelurile de pe litoralul bulgăresc vor fi deschise de Paște

Peste 90% dintre hotelurile de pe litoralul bulgăresc vor fi deschise de Paște

Deşi mai este peste o lună până la Paşte, deja au fost făcute rezervări pentru vacanţa la mare în zilele de sărbătoare. „Cei mai interesaţi sunt turiştii români”, a declarat pentru Radio Varna Stanislav Stoianov, vicepreşedintele Uniunii Hotelierilor din Nisipurile de Aur, care este şi patronul unui hotel din staţiune, transmite BNR, citată de Rador.

„Există interes şi din alte ţări din apropiere, inclusiv din Macedonia de Nord. Majoritatea bulgarilor vor călători în principal în Grecia şi Turcia. Peste 90% dintre hotelurile din staţiuni vor funcţiona de Sărbătorile Pascale”, a precizat Stoianov, adăugând că motivul principal pentru aceasta este apropierea sezonului estival activ.

Alte articole:   Bătaie în trafic, la Brașov

Speranţa sa, precum şi a colegilor din domeniu, este ca odată cu sărbătorile de Paşte să se obţină şi o prelungire a sezonului, deoarece reducerea cu până la 60 de zile a sezonului activ a avut un impact negativ asupra sectorului.

„Sperăm să avem vreme bună de sărbătorile de Paşte şi fără ploaie, pentru că mulţi turişti români urmăresc vremea până în ultimul moment”, a explicat Stoianov.

Vicepreşedintele Uniunii Hotelierilor din Nisipurile de Aur a adăugat că Bulgaria îşi recâştigă deja poziţia pe piaţa occidentală, existând interes pentru sezonul estival din ţări precum Spania, Anglia, dar şi Franţa şi chiar din nou din Germania.

„În acest sens, ne bazăm pe aeroporturile din Varna şi Burgas pentru a îmbunătăţi condițiile, astfel încât să poată sosi mai multe avioane”, a menţionat Stanislav Stoianov. Potrivit acestuia, industria turismului încă îşi revine din criza de după pandemie. Din cauza inflaţiei şi creşterii costurilor, se preconizează un salt al preţurilor de circa 10-15%.

Alte articole:   Un nou producător chinez de mașini electrice intră în România

„Acesta este un subiect foarte dureros pentru noi, pentru că atunci când suntem încă în aşa-numitul ‘sezon de publicitate’, când şi preţurile sunt cele mai scăzute, hotelurile funcţionează la ‘ralanti’. În primul rând, piaţa în sine nu permite creşterea preţului cu mult, pentru a putea să fim competitivi cu Grecia şi Turcia. În acelaşi timp, totul se scumpeşte. Inflaţia, deşi ni se dau asigurări că este de 3%, este mult mai mare. Costurile cresc serios şi de aceea există o uşoară majorare a preţurilor comparativ cu anul trecut”, a declarat Stoianov.

Sursa: g4media.ro

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Alte articole:   Caius Covrig își donează ziua și face apel la umanitate! „Hai să facem echipă și să-l ajutăm pe Alin!”

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!