
Lucrările de descărcare arheologicădin curtea Bisericii Negre au scos la lumină peste 50 de morminte cu oseminte care datează atât din Evul Mediu, posibil din secolul al XI-lea, cât şi din epoca modernă, informează Mediafax.
Arheologul Daniela Marcu Istrate, coordonator ştiinţific al şantierului de la Biserica Neagră, a declarat că de la începutul lucrărilor, din 3 aprilie şi până în prezent, au fost descoperite aproximativ 50 de morminte cu oseminte care datează, probabil, din jurul anilor 1600 – 1700, însă este posibil ca în straturile inferioare ale cimitirului să fie găsite oseminte care datează din anii 1200. Arheologul a spus că se ştia că există un cimitir în zona Bisericii Negre, pentru că în jurul oricărei biserici medievale a existat un cimitir, deoarece începând din secolul al XI-lea s-a stabilit în lumea creştină că cimitirele trebuie să fie amplasate în imediata apropiere a bisericilor.
„S-au găsit în jur de 50 de morminte în poziţie anatomică, dar nu întregi, ele s-au deranjat unele pe altele deoarece în Evul Mediu şi chiar în epoca modernă mormintele nu erau semnalizate, nu aveau cruci, monumente ca în ziua de astăzi. Pur şi simplu decedatul se punea în mormânt şi nu se mai cunoştea locul. Din cauza aceasta ele se tot suprapun şi pe puţine le găsim întregi”, a declarat Daniela Marcu Istrate pentru Mediafax.
Deocamdată nu se ştie exact de când datează cimitirul, deoarece se fac lucrări la straturile superioare, plus că pe lângă aceste mormint s-au găsite i ruine ale unor clădiri.
Lucrările de reabilitare şi amenajare a Curţii Johannes Honterus (curtea Bisericii Negre) se desfăşoară în cadrul unui proiect derulat de Fundaţia „Salvaţi centrul istoric al Braşovului”.