Main Story

Au început lucrările de reabilitare a curţii interioare a Bisericii Negre

NewsBv

Muncitorii caută rămăşiţele unor capele vechi, care ar fi sub curtea bisericii

Astăzi au început lucrările de reabilitare se vor desfăşura în mai multe etape şi sunt programate a se finaliza anul viitor în aprilie. Etapizarea lucrărilor constă în desfăşurarea studiilor arheologice, înlocuirea reţelelor, execuţia straturilor de suport şi, la final, execuţia pavimentului. În principal este prevăzută înlocuirea pavimentului existent cu unul nou, din pietriş fin şi piatră de nisip, şi reabilitarea unor elemente de pavaj şi rigole. Pavimentul nou va semăna cu cel existent, păstrându-se astfel caracterul aparte al locului. De asemenea, este prevăzută amplasarea unor obiecte de mobilier urban şi reabilitarea iluminatului public, care se va încadra în acest ansamblu arhitectural.

„Intenţionăm să finalizăm lucrările până la finele anului, respectiv până la venirea vremii reci. Depinde ce vom găsi în urma acestei descărcări arheologice. Conform unor documente este posibil să găsim două vechi capele, care erau lângă biserică. În funcţie de descoperirile arheologice putem schimba proiectul, dar şi termenul de finalizare“, a explicat primarul George Scripcaru.

Prim-preotul Christian Plajer a declarat că „proiectul reabilitării Curţii Johannes Honterus este o piatră de hotar în procesul punerii în valoare a locurilor istorice ale acestui oraş. Prin concursul de arhitectură, această sarcină a fost încredinţată celor mai buni specialişti, care ne-au arătat că valoarea locului constă în păstrarea cât mai autentică a aspectului său istoric. După terminarea lucrărilor, comunitatea evanghelică va avea astfel satisfacţia de a oferi braşovenilor şi turiştilor un loc autentic, reabilitat după criteriile profesionale practicate astăzi în toate oraşele importante ale Europei”.
Investiţie de peste trei milioane de lei
Costul lucrărilor este suportat atât de Primăria Braşov, cât şi de Biserica Evanghelică. Până acum, edilii au alocat din bugetul local 2,4 milioane de lei, iar administratorii bisericii 550.00 de lei. Edilii aşteaptă însă şi donaţii, având în vedere că lucrările pot deveni costisitoare, în funcţie de ce găsesc arheologii.
În prima fază a lucrărilor se vor executa studiile arheologice, care prevăd săpături arheologice în toată curtea Bisericii Negre. Lucrările de săpătură sunt etapizate în trei faze, ţinând cont şi de programul şcolar al Liceului Teoretic „Johannes Honterus”. În primă fază se vor începe lucrările pe latura de nord a Bisericii Negre, urmând să se treacă pe latura de sud, iar într-o ultimă fază săpături locale pe lângă clădirile perimetrale ale curţii. Aceste lucrări se vor derula în perioada aprilie – iulie 2012.
Studiile arheologice vor fi coordonate de către o echipă de arheologi, sub îndrumarea cărora va lucra echipa de muncitori ai firmei desemnate pentru a executa lucrările. Corelarea specialiştilor angrenaţi este asigurată de o echipă de coordonare, cu participarea insţitutiilor implicate în proiect.