Potrivit IȘJ Brașov situația în județul Brașov, la simularea Evaluării Naționale se prezintă astfel:
– 101 centre de examen (din 105 unități cu absolvenți de clasa a VIII-a)
– Nr. candidați înscriși: 5.131 (au mai apărut doi transferați după statistica de acum 6 zile)
– Absenți: 305
– 4.826 lucrări scanate și încărcate cu succes în platformă (100%)
Cu excepția câtorva probleme tehnice minore, inerente, proba a decurs foarte bine, atât pentru elevi cât și pentru membrii comisiilor, a declarat purtătorul de cuvânt al IȘJ, Valentin Bucur.
Baremele de corectare și notare pentru proba scrisă de Limba și literatura română, de la simularea Evaluării Naționale 2024, au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15.00.
Luni, 5 februarie, elevii de clasa a VIII-a au susținut proba scrisă la Limba română, din cadrul simulării Evaluării Naționale 2024, potrivit calendarului oficial. Conform procedurii, probele din cadrul simulării naționale încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat. Timpul de lucru este de 2 ore, ceea ce înseamnă că, la ora 11, proba s-a încheiat.
Candidații au primit două texte la prima vedere la simularea probei de Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2024, potrivit subiectelor consultate de Edupedu.ro. Primul text este un fragment din romanul „În umbra ei” de Simona Antonescu, iar al doilea este din articolul profesorului Liviu Papadima „Pisica mea în sala de lectură”, publicat în Dilema veche în 2017.
Marți, 6 februarie, are loc proba scrisă la Matematică. Simularea Evaluării Naționale se încheie miercuri, 7 februarie, cu proba scrisă la Limba și literatura maternă.
Sursa: g4media.ro
Subiectele și baremele aici.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!