Peste 2.500 de alergători vor lua startul, în weekend, la Brașov Marathon. RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE

Peste 2.500 de alergători vor lua startul, în weekend, la Brașov Marathon. RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE

Cea de a douăsprezecea ediție a concursului de alergare montană Brașov Marathon se va desfășura în acest sfârșit de săptămână pe potecile de pe Tâmpa, Postăvarul, Bunloc și Piatra Mare. Cursele vor avea loc pe parcursul a două zile, 1 și 2 iunie. Sâmbătă se va lua startul la ultramaraton, maraton și semimaraton, iar duminică se va alerga în proba de cros, cursa copiilor și cursa persoanelor cu abilități speciale.

Cu ocazia Zilei Copilului, organizatorii au pregătit pentru zilele de sâmbătă și ziua de duminică un program plin de activități antrenante, menite să stârnească interesul pentru sport, să promoveze spiritul fairplay și să insufle bucuria de a lucra în echipă.

La cele 6 probe vor lua startul aproximativ 2.600 de alergători, amatori și profesioniști, cei mai mulți dintre ei fiind înscriși la Cursa copiilor, peste 800 de copii  vor lua startul duminică în cursa dedicată lor.

Și în acest an, Brașov Marathon vine cu o cursă dedicată alergătorilor de anduranță, cea de ultramaraton, 70 de km, cursa desfășurându-se pe 4 vârfuri: Tâmpa, Postăvarul, Bunloc și Piatra Mare.

Startul, în ambele zile, va fi dat în Piața Sfatului. Astfel, în 1 iunie, sportivii vor pleca în cursa de ultramaraton (70 de km), la ora 8.00, apoi, de la ora 9.00 se va pleca în cursa de maraton (41 de km), iar de la ora 10.00 se va pleca în cea de semimaraton.

Duminică, 2 iunie, se va da startul cursei de cros, de la ora 10.00, urmată de startul cursei dedicate persoanelor cu abilități speciale, de la ora 13.00, și crosului copiilor, începând cu ora 14.00.

Brașov Marathon este un eveniment sportiv susținut de Primăria Municipiului Brașov.

Descriere curse:

Ultramaraton – Distanța parcursă: 70 de km, cu punct maxim Vf. Piatra Mare, cu o diferență de nivel pozitivă de 3.900 de metri și atingerea a 4 vârfuri: Tâmpa, Postăvarul, Bunloc și Piatra Mare.

Maraton – Distanța parcursă: 41 de km, cu punct maxim Vf. Postăvaru, cu o diferență de nivel pozitivă de 2.200 de metri.

Semimaraton – Distanța parcursă: 21 km, cu punct maxim Vf. Tâmpa, atins de două ori, cu o diferență de nivel, pozitivă, de 1.100 de metri.

Cros – Distanța parcursă: 9 km, cu punct maxim Vf. Tâmpa, cu o diferență de nivel, pozitivă, de 380 de metri.

La acestea se adaugă Cursa copiilor, care în funcție de vârstă se va desfășura pe distanțe cuprinse între 500 și 1.500 de metri, precum și Cursa persoanelor cu abilități speciale.

Activități pentru copii:

Sâmbătă, 1 iunie:

  • Turn de cățărare, amplasat în Piața Sfatului;
  • 10:00-17:00 Treasure Hunt, activitate destinată copiilor cu vârste între 8 și 14 ani;
  • 10:30-15:00 Povestea Liliacului, activitate destinată copiilor cu vârste între 8 și 14 ani;
  • 11:00-16:00 Olimpiada Himalaya Travel, activitate destinată copiilor cu vârste între 7 și 14 ani;
  • 12:00-16:00 Atelier de pictură pe față.

Duminică, 2 iunie:

  • Turn de cățărare, amplasat în Piața Sfatului;
  • 10:00-12:00 Treasure Hunt, activitate destinată copiilor cu vârste între 8 și 14 ani;
  • 10:00-12:00 Povestea Literelor, activitate destinată copiilor cu vârste între 7 și 14 ani;
  • 12:30-13:30 Olimpiada Himalaya Travel, activitate destinată copiilor cu vârste între 7 și 14 ani.

Restricții de circulație

Pentru a asigura desfășurarea în condiții de siguranță a Brașov Marathon 2024 vor fi implementate următoarele restricții de circulație:

  • Sâmbătă, 1 iunie:

Aceste reguli de închidere se aplică străzilor Paul Richter, Poarta Schei, Aleea Tiberiu Brediceanu, Castelului și Șirul Plăieșilor.

  • 08:00 – 08:20: Închidere completă.
  • 09:00 – 09:20: Închidere completă.
  • 10:00 – 10:20: Închidere completă.
  • 11:00 – 18:00: Închidere parțială cu dirijarea circulației.
  • 18:00 – 23:00: Dirijarea participanților la întoarcere se va face pe trotuar cu ajutorul arbitrilor de traseu.
  • Duminică, 2 iunie:

Aceste reguli de închidere se aplică străzilor Paul Richter, Poarta Schei, Aleea Tiberiu Brediceanu, Castelului și Șirul Plăieșilor.

10:00 – 10:20: Închidere completă.

10:40 – 12:30: Închidere parțială cu dirijarea circulației.

Prima ediție a crosului „Brașov Marathon” a avut loc în anul 2012; au participat circa 150 de persoane de toate vârstele. În edițiile care au urmat, interesul pentru această competiție organizată la Brașov a crescut constant, pentru ca în acest an să se bucure de participarea a peste 2.600 de persoane.

Brașov Marathon este o competiție creată de Asociația Clubul pentru Protecția Naturii și Turism. Din 2023, Brașov Marathon este organizat de Asociația Clubul Sportiv Brașov  Marathon, asociație înființată special pentru a continua tradiția și a putea continua povestea.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate