VideoDin judeţ

FOTO+VIDEO Persoană în stare gravă, pe pârtia Clăbucet din Predeal! Victima s-ar fi lovit de un copac!

Marian Stoica

Persoană căzută în râpă, inconștientă, în zona pârtiei Clăbucet, anunță ISU Brașov.

Se deplasează elicopterul SMURD Brașov și un echipaj de la Salvamont.

În urma acestui eveniment victima a suferit multiple traumatisme, a fost intubată și va fi transportată de către elicopterul SMURD la Spitalul Judetean Brasov.

„Este vorba despre un bărbat de aproximativ 35 de ani care practica schiul pe pârtia Sub Teleferic din Predeal. Din primele informații, acesta a prins viteză foarte mare, nu a mai putut controla schiurile și în urma unei căzături a zburat aproximativ 10 metri în pădure, lovindu-se de un copac. Colegii mei din cadrul Salvamont Predeal l-au ajutat pe acesta, i-au acordat primul ajutor medical, l-au coborăt la baza părtiei, unde a intervenit și echipajul medical, iar ulterior a fost predat elicopterului Smurd, venit la fața locului, pentru a fi transportat, probabil, la Spitalul de Urgență Brașov„, a declarat Sebastian Marinescu, șeful Salvamont Brașov.

FOTO și VIDEO: ISU BRAȘOV