În acest moment se desfășoară mai multe percheziții la autobazele RATBV Brașov, dar și acasă la unii angajați ai regiei de transportul public de călători.
„Există riscul apariției unor disfuncționalități în respectarea graficelor de circulație pe unele linii de transport”, a precizat purtatăorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport Brașov, Silviu Ștefan.
Percheziții la RATBV – UPDATE 2
În data de 21.03.2025 lucrători din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 3 Poliție s-au sesizat din oficiu privind comiterea infracțiunilor de furt calificat, în dauna unei regii autonome din cadrul unei autorități publice locale.
În cauză au fost efectuate multiple activități investigativ-operative, fiind puse în aplicare și măsuri de supraveghere tehnică în vederea documentarii activităților infracționale, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de la lângă Judecătoria Brașov.
„Astfel, în cadrul acestui dosar de urmărire penală, în data de 30.04.2025 un număr de 198 de lucrătorii din cadrul I.P.J. Brașov, cu sprijinul S.A.S. Covasna, au pus în aplicare 46 de mandate de percheziție domiciliară, pe raza județelor Brașov și Covasna (2 dintre aceste locații sunt puncte de lucru ale regiei autonome), în vederea completării probatoriului administrat până în prezent, identificării de combustibil, recipiente de transport și depozitare și orice alte înscrisuri care să ajute la întregirea stării de fapt”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Brașov, insp. principal Daniel Zontea.
Totodată, urmează să fie puse în executare si un număr de 46 mandate de aducere față de suspecții în cauză. Activitățile desfășurate beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale.
UPDATE 1
Surse neoficiale ne-au dezvăluit că motivul pentru care se fac perchezițiile ar fi furtul de combustibili. Vorbim despre o rețea de persoane care devalizau societatea prin scheme economice. Sumele obținute din motorina furată erau împărțite ulterior între membrii rețelei de la RATBV.
Cei care coordonau „afacerea” aproba șoferilor foarte multe ore de intervenție (autobuzul sta în garaj pentru reparații, cu rezervoarele pline). În timpul „intervențiilor”, se fura cantități foarte mari de motorină…
.