Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au pus în executare pe 6 august două mandate de percheziție domiciliară. Acțiunea a vizat sediul unei instituții publice și domiciliul unui funcționar public.
Despre ce este vorba
Cercetările se desfășoară sub aspectul săvârșirii infracțiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată.
Din datele anchetei, în perioada 2021–2022, persoana cercetată, care își desfășoară activitatea într-o instituție publică, ar fi transmis în mod repetat și fără drept, către o altă persoană, informații nepublice de care a luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Informațiile priveau domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.
Prin aceste acțiuni ar fi fost afectate interesele instituției în care activează, ale unei alte autorități publice, precum și ale unor persoane fizice.
Ce s-a întâmplat la percheziții
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat mai multe înscrisuri și medii de stocare, care vor fi folosite ca probe. A fost pus în aplicare și un mandat de aducere pe numele persoanei cercetate. În dosar au fost audiate mai multe persoane cu calitatea de martor.
Perchezițiile au beneficiat de sprijinul specialiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic Brașov.
Precizare importantă
Efectuarea urmăririi penale și dispunerea măsurilor procesuale reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, și nu pot înfrânge, în nicio situație, principiul prezumției de nevinovăție.