Primarul Allen Coliban este un personaj demn de toată mila. Un habarnist patentat în administrație publică, un fricos când trebuie să ia decizii și să dea ochii cu persoane care sunt cu mult peste nivelul lui de pregătire. Acesta este și motivul pentru care s-a înconjurat e o haită de consilieri personali, care îl trag tot mai jos în fața opiniei publice.
Lipsa unei maturități profesionale, lipsa de experiență în management (firmele alea ale lui de IT cu care se lăuda erau praf ca perfomanță), pălăvrăgeala pe Facebook și promovarea intereselor de grup ale USR nu țin loc de administrație publică.
Primăria Brașov a ajuns să fie condusă de femei, promovate de partid sau de interesul personal al lui Coliban
Femeia de acasă
Prietena, iubita, concubina Camelia Clem (vezi foto) este cea care îi coordonează pașii lui Coliban, de acasă. Primarul, fără să aibă nicio treabă, nicio atribuție, a intrat în scandalul declanșat de șeful Protecției Consumatorului, Sorin Susanu, după ce acesta a dat dispoziție să închidă Bistro de l’Arte din cauză că a găsit alimente expirate. Ieșirea la scenă deschisă a primarului a fost provocată de faptul că Clem este prietenă cu patroana restaurantului.
Tot Camelia Clem este co-fondatoare cu Coliban și alte două persoane în vrăjeala aia numită clubul sportiv Scotch Club, unde concubinul Coliban a cerut primarului Coliban să facă „lobby” ca să se asocieze clubul fantomă cu muncipalitatea, Direcția de Administrare a Infrastructurii Sportive și Serviciul Public Local de Termoficare pentru a se reînființa FC Brașov, noua rușine a Brașovului, care nu are susținerea suporterilor stegari. (Insistăm să se găsească o variantă de asociere cu Administrația Cimitirelor, dacă tot se îngroapă sportul sub Tâmpa).
Mai nou, Cristina Clem, sora Cameliei, vrea să își asocieze Fundația Hera, pe care o conduce, cu orașul condus de „bărbatul” Coliban, care să-i pună gratuit patrimoniul orașului la dispoziție, cu votul consilierilor locali USR și al proptelelor din PNL. Acordul de parteneriat care trebuie ratificat de Consiliul Local îl puteți vizualiza AICI!
Dacă Scripcaru ar fi îndrăznit să pună în practică asemenea scheme, „societatea civilă” useristă ar fi săpat tranșee în jurul Pimăriei. Dar, colibanii noi din politică au voie.
Colega de partid
„Scufița Roz” aka Flavia Boghiu, viceprimărița USR a Brașovului, este cea care, alături de celălalt vice de la PNL, Sebastian Rusu, se ocupă de treburile orașului. A confirmat, alături de celelalte instituții implicate, la pregătirea campaniilor de vaccinare. A mai făcut ceva valuri și la pregătirea proiectelor culturale care vor fi finanțate de Primărie, despre care o colegă de partid spune că până acum au fost „varză murată”
Cum încă lista proiectelor din acest an încă nu e finalizată, deocamdată nu facem niciun comentariu la acest capitol.
Femeia „Alfa” din Primărie
Cum Allen Coliban a dovedit că nu poate fi un mascul alfa, iar haita are nevoie de lider, în Primărie și-a consolidat poziția consiliera personală penală a edilului, Adriana Miron. Ea taie și spânzură, de pe un post care nu îi pemite acest lucru, tot ce mișcă în Primărie, cu un comportament total deplasat din ce spun angajații de acolo.
Bârfa care umblă prin urbe este că Coliban vrea să o instaleze city manager, ca să nu mai zică presa că doamna cu cazier nu are atribuții să își bage nasul peste tot. Faptul că edilul vrea să o scoată basma curată pe penala care îi este consilier personal, nu prea a convins pe nimeni: Justiția română a condamnat-o definitiv într-un dosar care a avut ca obiect „abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 C.p.)” şi a fost condamnată definitiv pentru infracțiunea de „fals intelectual în formă continuată”.
Că doamna s-a dus la CEDO, care i-a acordat oareșce compensații bănești, nu înseamnă că sentința dată de Justiția română (aia de pe care PSD trebuia să dea jos labele ca să le pună USR) a fost desființată, iar doamna în cauză este Fecioara Maria a administrației useriste a Brașovului. Mai multe despre acest subiect citiți AICI!
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Foto: Libertatea