A trecut neobservată ziua tuturor Pediatrilor. A fost în 20 Noiembrie. Nu știu la ce m-am așteptat. La o menționare a acestei Zile în mass-media poate. Dar apoi m-am gândit că ziua noastră, a Pediatrilor, ne seamănă cumva. Este discretă, liniștită, are un zâmbet și o vorbă bună, o bomboană ascunsă printr-un buzunar de halat…
Nu ne prea amintim de doctorii noștri de copii. Ar trebui, poate, căci ei ne-au fost alături când creșteam, ne-au făcut primele meniuri, ne-au ajutat să privim alături de părinții noștri lumea cu încrederea că pășim drept la propriu. Ne-au sfătuit în îndelungile, obositoarele și fără de sfârșit dezbateri în social media dacă să ne vaccinăm sau nu copiii fiind.
La ei am alergat cu speranță să ne trateze febra, să ne dea leacuri de dureri în gât, urechi sau de tuse. La ei am plâns osteniți de suferință atunci când bolile grave ne-au lovit și tot alături de ei am stat să ascultăm povești și colinde de Crăciun atunci când eram internați.
Ei cei care ne sunt alături 18 ani cei mai intenși emoționali ani din viață, au fost acolo când a trebuit să trecem prin despărțirile părinților noștri sau când ne-am pierdut mult prea devreme părinții. Nu i-am văzut niciodată obosiți, deși sunt sigură că inimile lor erau obosite sau triste că aveau dureri care le împovorau zâmbetele.
I-am revăzut, cu ochii unui copil, la colțuri pe culoare, atunci când credeau că sunt doar ei cu ei, când ochii se umpleau de lacrimi pentru că aflaseră de un diagnostic grav și care trebuia spus, în cuvinte, care să poată da și speranță. Da, m-am uitat la ei, cu coada ochiului de copil atunci când adulții se purtau nepoliticos, când vorbele erau aruncate cu multă ușurință. Nu i-am auzit nicicând fiind nervoși sau necuviincoși. I-am văzut îmbătrânind frumos. Probabil că Dumnezeu îngăduie ca bunătatea inimii să fie răsplătită prin frumusețea și blândețea unei senectuți în care amintirile sunt integre.
Nu știu dacă ei și-ar fi dorit să le spună, oficial, ani mulți și putere de muncă. Sau poate ar fi dorit să primească buchete de zâmbete și de gânduri bune și de mulțumire pentru că noi cei ce astăzi suntem oameni mari, unii având Puterea în mână, le datorăm lor Sănătatea.
Așa că eu, copilul, vă mulțumesc că mi-ați ajutat părinții să mă facă mare.
- Prof. univ. dr. Oana Falup
- medic sef Pediatrie 1, spitalul Clinic pentru Copii Brașov