Cupa Școlilor la Street Dance a ajuns la a VIII-a edițieși are ca scop promovarea culturii street dance-ului în rândul tinerilor ca activitate competitivă și să ofere o alternativă de petrecere a timpului liber pentru aceștia într-un mediu dinamic.
„Potenţialul cultural al municipiului Braşov poate fi îmbogăţit prin promovarea spectacolelor şi concursurilor de profil, mai cu seamă că dispunem de toate cele patru elemente ale culturii hip hop. Antrenarea tinerilor într-o activitate extrașcolară benefică dezvoltării lor armonioase și promovarea sănătății prin dans reprezintă doar câteva din avantajele Cupei Școlilor la Street Dance. Notorietatea națională a evenimentului reprezintă o confirmare a dorinței elevilor de a participa la acest concurs și de a da tot ce este mai bun pentru a ocupa podiumul în etapa națională”, spun organizatorii.
Concursul este organizat în două etape, respectiv faza județeană și cea națională. la Brașov, competiția este organizată de Muza Dance School, în data de 9 aprilie 2016, la Centrul Cultural Reduta, începând cu ora 12.30.
La categoria Liceelor se vor lupta patru licee – Ioan Pascu, Simion Mehedinți, Emil Racoviță și Dr. Ioan Meşotă -, iar la categoria Școlilor Gimnaziale vor concura 6 trupe. Însă lista nu este încheiată, iar doritorii o pot face lla adresa muza.danceschool@yahoo.com. Primele 3 trupe câștigătoare de la cele două categorii vor reprezenta Brașovului și liceul/școala gimnazială la Bistrița, la finala națională, care se va desfăşura în data de 7 mai 2016.
Pe lângă trupele participante, vor fi și battle-uri de Hip Hop, Breakin` și All Styles. De asemenea, nu vor lipsi și momentele artistice ale dansatorilor din Brașov. Prețul unui bilet este 12 lei și se va putea achiziționa doar în ziua evenimentului.