Românii au renunțat anul acesta la vacanțele de Paște și au preferat liniștea de acasă, iar stațiunile montane au un grad de ocupare de sub 60%.
Potrivit unui studiu INSCOP, 76,2% dintre români au declarat că vor petrece Paștele acasă, iar doar 1,8% au spus că pleacă în străinătate. Contextul economic incert, scumpirile și avertismentele privind posibile anulări de zboruri i-au determinat pe mulți să renunțe la călătorii.
Românii au renunțat anul acesta la vacanțele de Paște și au ales să petreacă sărbătorile acasă sau în apropiere, iar stațiunile montane înregistrează un grad de ocupare mult mai mic decât în anii trecuți. În Poiana Brașov, marile resorturi au un grad de ocupare puțin sub 60%, iar pensiunile sunt, în mare parte, goale.
Situația este similară și în zonele Râșnov, Bran și Moeciu, unde turiștii nu s-au mai dus anul acesta, preferând să rămână acasă, anunță Antena 3 CNN.
Pe lângă motivele economice, mulți români au fost îngrijorați și de avertismentele din industria aeronautică privind posibile anulări de curse, după ce aeroporturile europene au avertizat că rezervele de kerosen s-ar putea epuiza dacă fluxurile de petrol prin strâmtoarea Ormuz nu vor fi reluate.
Consultant în turism: „E o scădere față de anul trecut”
Traian Bădulescu, consultant în turism, a explicat la Antena 3 CNN că, deși procentul celor care călătoresc pare mic, este vorba totuși de câteva sute de mii de români care pleacă atât în țară, cât și în străinătate.
„Raportat la populația României, n-aș spune că este foarte mic. Vorbim de câteva sute de mii de turiști totuși, care călătoresc și în țară și în străinătate. De obicei, raportul era de trei la unu în favoarea României. Se vede că a scăzut un pic, mai ales în cazul României, pentru că, din păcate, da, turismul intern înregistrează o scădere, deci românii care călătoresc în România sunt tot mai puțini”, a spus Traian Bădulescu.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
