Din judeţ

Parteneriat pentru salvarea de vieţi şi destine

Claudiu Staier

IMG_0021Persoanele care au ajuns dincolo de gratii împart între ele camere, destine, bucurii şi suferinţe… Au ajuns acolo pentru că au greşit şi unele caută febril drumul spre viaţa cea liberă. Ce apropie, însă, mai multă libertate dacă nu grija faţă de viaţă şi sprijinul faţă cei din jurul nostru? Sunt acestea înnăscute sau se învaţă? De ce nu au funcţionat aceste valori în structura personalităţii celor care au comis infracţiuni? Legitime întrebări, complexe răspunsuri…

Mai importante decât răspunsurile teoretice sunt, ce-i drept, intervenţiile practice. De aceea, deţinuţii au şansa în penitenciar de a transforma timpul petrecut acolo în ceva constructiv, de a adăuga învăţături, în funcţie de nevoile pe care le au. Astfel, unii îşi exersează scris-cititul, alţii îşi continuă studiile şcolare, poate universitare, se formează profesional în cadrul unor cursuri de calificare, învaţă care sunt valorile umane, adună cunoştinţe care să îi facă mai apţi pentru reintegrare, îşi dezvoltă atitudini prosociale ori aptitudini de a-şi gestiona mai bine comportamentul.

În acest context, reprezentanţii penitenciarului, prin grija doamnei comisar Cornelia  Stoica, au invitat doi specialişti din cadrul ISU Braşov, colonel Sandu Marian şi lt. colonel Ioan Renghea, pentru a prezenta expuneri referitoare la măsurile vitale care trebuie luate în situaţii de urgenţă şi a exemplifica modul de comportare în cazul producerii unui seism.

Participanţii au apreciat informaţiile primite ca fiindu-le utile în situaţii limită, iar specialiştii în educaţie şi asistenţă psihosocială din cadrul penitenciarului au considerat că acest ajutor venit din partea ofiţerilor ISU contribuie, pe lângă aspectul concret al salvării fizice în caz de pericol, la formarea unei atitudini prosociale, deţinuţii învând cât de important este să protejezi viaţa, sănătatea şi să ai grijă de semeni.

Cooperarea dintre cele două instituţii a devenit deja tradiţională, ambele încercând să salveze vieţi şi destine.