Politică

Parlamentul va stabili data alegerilor parlamentare din acest an

Iulia Ghervan

Curtea Constituțională a respins, marți, ca neîntemeiată, sesizarea președintelui Iohannis și a decis că Parlamentul stabilește data alegerilor parlamentare din acest an, au declarat surse din cadrul CCR pentru G4Media.ro.

Potrivit acestora, decizia a fost luată cu 5 voturi ”pentru” respingerea sesizării și 4 voturi ”împotrivă”.

În ziua de 29 septembrie 2020, Plenul Curții Constituționale, în cadrul controlului anterior promulgării, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României, respectiv de Guvern, și a constatat că sunt constituționale, în raport cu criticile formulate, dispozițiile art.1 alin.(1) din Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, precum și legea, în ansamblul său. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Preşedintelui României.

Detalii aici.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!