Parchetul confirmă: s-a depus o sesizare împotriva şefilor lui Godină, pentru o posibilă încercare de favorizare a unei persoane

Parchetul confirmă: s-a depus o sesizare împotriva şefilor lui Godină, pentru o posibilă încercare de favorizare a unei persoane

justitieParchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a anunțat că, la data de 16 februarie 2016, ora 16.14, a primit prin fax de la Direcţia Control Intern din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române un raport referitor la anumite chestiuni care pot avea caracter penal.

„Am fost informaţi că, în urma verificărilor efectuate la nivelul I.P.J Braşov referitor la informaţiile apărute în mass-media la data de 16.02.2015, în legătură cu agentul şef adjunct de poliţie Godină Marian, din cadrul Poliţiei municipiului Braşov – Biroul Rutier, au rezultat unele elemente privind posibila săvârşire a unor infracţiuni în legătură cu serviciul de către şefii profesionali ai poliţistului, constând în presupuse intervenţii, în afara cadrului legal, în sensul favorizării unei persoane ce a fost sancţionată contravenţional la data de 08.02.2016”, se arată într-un comunicat de presă semnat de prim-procurorul Florin-Nicolae Postolache.

Alte articole:   Librăria Șt. O. Iosif și-a redeschis porțile

Conform sesizării, rezultatul verificărilor a fost concretizat într-un raport, ce urmează a fi transmis ulterior, prin poştă, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov. Sesizarea a fost înregistrată în evidenţa dosarelor penale, urmând a fi efectuate verificările corespunzătoare.

Cazul la care se face referire este cel al Luanei Minea, directorul Crucii Roşii Braşov, despre care Marian Godină spune că a încercat să negocieze cu el (ne)suspendarea unui permis de conducere al unui şofer.

 

 

 

Distribuie dacă îți place!