Eveniment

Parc fotovoltaic la Prejmer, pe 50 de hectare!

Sebastian Dan

Primăria Prejmer, în parteneriat cu o companie privată, va construi un parc fotovoltaic pe o suprafață de 50 de hectare, a anunțat primarul Mihai Apafi la emisiunea „Culisele Zilei cu Sebastian Dan.”

Vor fi amplasate 76.000 de panouri care vor avea o putere de 50MW.

„Terenul deja l-am concesionat. De săptămâna viitoare ne apucăm de descărcare arheologică pe cele 50 de hectare. Probabil că, în vreo 6 luni, terminam aceste lucrări. Lucrări care costă în jur de 60-70 de mii de euro.  Avem și Avizul tehnic de racordare de la Electrica. Toată documentația este pregătită, cu excepția acestui aviz de la Direcția Județeană de Cultură. 

Este o investiție realizată în colaborare cu un partener privat. Comuna Prejmer pune la dispoziție terenul, primim undeva la 160.000 de euro redevență pe an pentru aceste 50 hectare. În momentul în care va fi edificat parcul fotovoltaic, vom avea foarte multe facilități cu partea de energie electrică. Adică putem cumpăra energie electrică la un preț redus. Pe lângă aceasta, am negociat pentur școli, am discutat pentru asigurarea energiei. Și, cel mai important, punctul de lucru va fi la Prejmer. Automat, pentru toți angajații care vor fi angajați în acest parc, se vor plăti taxe și impozite care vor intra la bugetul local”, a precizat Mihai Apafi.

Întreaga emisiune o puteți urmări în AICI:

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !