Din judeţ

Pădure veche de peste 300 de ani, din Braşov, rasă de pe fața pământului. Cei care ar fi trebuit să o replanteze dau vina pe oi

Sorin Secli

O pădure seculară de stejar, veche de peste 300 de ani, a fost tăiată ilegal în Brașov, iar în locul copacilor rămân doar urzici și iarbă. Inspectorii Gărzii Forestiere avertizează că tăierea fără regenerare constituie o crimă împotriva mediului, însă rapoartele lor au fost ignorate luni de zile, iar responsabilitatea pare să fie mușamalizată în sistem.

Pădure veche de peste 300 de ani, din Braşov, rasă de pe fața pământului. Cei care ar fi trebuit să o replanteze dau vina pe oi

Pădurea de stejar a fost tăiată, iar în locul copacilor nu a mai fost nimic plantat. Situația a fost descoperită în primăvara acestui an de Florin Nan, inspector în cadrul instituției, care a declarat pentru Știrile ProTV: „Cel puțin 300 de ani… Unde e semințișul? Sunt numai urzici, iarbă și nimic”.

Normele silvice prevăd că o pădure nu poate fi tăiată dacă semințișul nu este instalat pe minimum 70% din suprafață. „Nu ai voie. Este o crimă să faci tăierea definitivă fără să te asiguri că pădurea e regenerată”, a completat inspectorul Nan.

Semințișul ar fi fost mâncat de oi

Pădurea aparține primăriei Voila și a fost administrată anterior de Ocolul Arpaș, condus de Radu Cristea, care a declarat: „Eu sunt tot mai convins că acolo a fost turma de oi care e lângă”.

În prezent, Ocolul Pădurile Făgărașului, condus de Ionel Lazea, gestionează terenul. „Pădure. Da. Da”, a spus Lazea întrebat dacă mai există pădure pe terenul respectiv.

garda forestiera padure
garda forestiera padure