Pacienții infectați cu HIV protestează împotriva modului în care sunt tratați în Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov VIDEO

Pacienții infectați cu HIV protestează împotriva modului în care sunt tratați în Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov VIDEO

Bolnavii acuză conducerea Spitalului, pe managerul acestuia, Ramona Delia Ionescu, că i-au lăsat fără medicația necesară. Acest lucru s-ar fi datorat faptului că Spitalul a încheiat un contract cu o firmă care nu avea pe stoc medicamentele necesare! Tot pacienții susțin că evaluarea, respectiv consilierea psihologică se face doar pe hârtie de către psihologul unității medicale. Viața acestora se rezumă la pastila care trebuie administrată zilnic. Din păcate aceștia au fost văduviți de pastila necesară o perioadă de timp, susțin reprezentanții  Asociației pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov.

Potrivit acestora, directorul medical al Spitalului s-a încurcat în explicații: „Toată această «reorganizare» a Spitalului se pare că este ținută la sertar. Număr de paturi care se regăsesc doar pe hârtie, calcule economice hilare, cadre medicale nemulțumite, opacitate totală! Cu privire la acest subiect am încercat să aflăm care este punctul de vedere al conducerii unității medicale. În acest sens am transmis, în baza Legii 544/2001, solicitări scrise. Managerul unității medicale, Ramona Delia Ionescu, în loc să ne răspundă așa cum legea o obligă, s-a limitat în a ne acuza de hărțuire și blocarea activității Spitalului!”, precizează ASUM.

Alte articole:   Tânăra de 21 de ani, salvată după ce a căzut într-o râpă, în Munții Făgăraș



CITEȘTE ȘI

Managerul se pare că nu cunoaște, ori nu vrea, să cunoască faptul că accesul la informațiile de interes public este garantat. Nimeni nu poate cenzura acest drept, în afara cazurilor prevăzute în mod expres de același act normativ, reclamă reprezentanții societății civile.

„Din dorința de a sprijini aceste persoane (peste 200 aflate în evidență), a căror viață se pare că depinde de medicația care ar trebui să o primească fără întrerupere, dar și de modul în care aceștia vor fi afectați în urma reorganizării, noi vom continua demersul nostru în justiție. Este singura soluție, din păcate!”, au mai precizat reprezentanții ASUM.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate