Creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie. Calendarul Iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. Decalajul a apărut în 1924, când unii ortodocși au refuzat să adopte Calendarul gregorian și au decis să mențină Calendarul Iulian.
Pentru 500.000 de români, dar și pentru comunitățile din țara noastră, de ruși, ucraineni, bulgari sau sârbi, este mare sărbătoare. Ei celebrează pe 7 ianuarie Crăciunul pe rit vechi.
Decalajul a apărut în 1924, când unii ortodocși au refuzat să adopte Calendarul gregorian și au decis să mențină Calendarul Iulian.
Înainte de Hristos existau două sisteme de calculare a timpului unui an: unul al egiptenilor,- de 365 zile, altul, al romanilor, care era de 355 zile. Însă, rămânea anual o diferenţă de zece zile între aceste două sisteme, şi chiar între fiecare dintre ele şi calendarul solar. După această constatare, s-a simţit nevoia de îndreptare a lor şi a punerii lor în acord cu calendarul ceresc. Astfel, împaratul roman Iuliu Cezar, în anul 46 i.Hr., adoptă sistemul de calcul egiptean, sistem care s-a numit „calendarul iulian”. Acest calendar a fost folosit de întreaga creştinătate, timp de 15 secole. Și tot de calendarul iulian s-au servit şi Șfinţii Părinţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Paştilor.
Deoarece între calculul calendarului iulian de 365 de zile şi 6 ore şi cel al calendarului solar de 365 zile, 5 ore, 43 minute şi 46 secunde rezultă anual o diferență de 11 minute şi 14 secunde, s-a ajuns după 330 de ani la o diferenţă de trei zile (cu cât a rămas în urma calendarul iulian). Astfel că, în vremea Sinodului I Ecumenic, echinocţiul de primăvară se afla la 21 martie în loc de 24 martie, cât a fost în anul 46 î.Hr., când împăratul Iuliu Cezar a îndreptat calendarul. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare în calcularea datei Paştilor, ziua de 21 martie, când a fost atunci echinocţiul de primavără.
Specialiştii astronomi au constatat că, şi după aceea, din 123 în 123 de ani echinocţiul de primavără retrogradează cu o zi. Acest lucru fiind constatat de-a lungul secolelor, învăţaţii vremii – în Răsprit ca şi în Apus – au sesizat faptul şi au propus conducătorilor Bisericii îndreptarea calendarului, pentru ca tabelele pascale nu mai corespundeau cu ziua lunii pline astronomice. La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a facut o reforma, suprimând zece zile din calendar, astfel încât data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit „gregorian” sau „stilul nou”.
Congresul de la Constantinopol 1923
În 1923, la Consfătuirea interortodoxă de la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe a hotărât să renunţe la calendarul iulian şi să adopte un nou calendar, însă data Paştilor se calcula încă potrivit calendarului iulian, în care echinocţiul de primăvara are loc cu 13 zile mai târziu. Calendarul îndreptat, întrebuinţat de către ortodocşi în urma acestei întâlniri, s-a numit neo-iulian sau constantinopolitan.
La reuniune nu au participat toate Bisericile Ortodoxe autocefale sau naţionale. De aceea, îndreptarea calendarului adoptată cu acel prilej a rămas să fie introdusă de fiecare Biserică Ortodoxă la data pe care o va dori, pentru a se evita astfel tensiunile care ar fi putut să apară în urma unei impuneri stricte în această privinţă.
Îndreptarea calendarului din 1924 a fost totuşi adoptată de către cele mai multe Biserici Ortodoxe, au rămas însă câteva dintre acestea cu calendarul Iulian neîndreptat.
Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar pe 1 octombrie 1924.
Între Bisericile Ortodoxe care nu au făcut această schimbare se numără: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă şi Biserica Sârbă, precum şi Mănăstirile din Sf. Munte Athos, cu excepţia Vatopedului, acestea se numesc „pe stil vechi”, pentru că prăznuiesc Paştile şi toate sărbătorile după vechiul calendar, adică după „stilul vechi”.
Creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc trecerea în noul an în noaptea din 13 spre 14 ianuarie.