Braşovul, în perioada medievală, era un oraş posesor al „jus gladiis” – dreptul de a ucide. Călăii din Braşov erau ţigani care aveau „îndeletniciri spurcate, pentru că ei fac şi pe călăii“, după cum scria, la 1595, italianul Pietro Busto, muzicant la curtea lui Sigismund Bathory. Începând cu anul 1520, registrele Braşovului încep să consemneze execuţiile duse la îndeplinire în oraş de călăii ţigani.
Potrivit documentelor vremii, între anii 1520-1550 au fost 120 de execuţii, printre care se numărau torturi, spânzurări, decapitări, arderi pe rug, tăieri de urechi, bătăi şi alungări din oraş. Înregistrările amintite sunt de obicei succinte, redând doar sentinţa, cui a fost aplicată şi câţi bani s-au plătit ţiganilor.
„În anul 1532, castelanul Cetăţii Bran, funcţionar al Magistratului Braşov, plăteşte 12 aspri unor ţigani, călăii Braşovului, care executaseră, lângă cetate, prin spânzurare, un «mare tâlhar». Din 1498, cetatea Bran era arendată Oraşului Braşov, iar castelanul era funcţionar în aparatul administrativ al Magistratului – Primăria Braşov. Şi la cetatea Bran exista în Evul Mediu «Dealul Furcilor», zona unde erau ţinute execuţiile”, ne-a declarat istoricul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Judeţean de Istorie.
Tot în sarcina călăilor era şi înmormântarea cadavrelor sinucigaşilor. Serviciile acestora erau folosite şi în satele aflate sub jurisdicţia Braşovului. În registrele de plată ale municipalităţii nu erau trecute numele călăilor, ei fiind desemnaţi prin pluralurile latine Czigani, Cigani ori Egiptii, doar în anul 1541 este trecut în registrul de plăţi al oraşului „ţiganul Nicolae, care a spânzurat doi răufăcători“. Istoricii au recosntituit cu ajutorul documentele vremii dinastia ţiganilor braşoveni între anii 1695 şi 1719.
Astfel, ţiganul Marcu a fost decapitat în 1695 pentru mai multe crime. În 1717, călăul Simon a fost tras pe roată fiind acuzat că a ucis o fecioară şi i-a vândut sângele unor evrei. Urmaşul său, Bîţă, a murit de moarte bună, însă fiul acestuia, Gligore, devenit călău, ar fi fost ucis în 1719 de către Palko (al doilea soţ al mamei sale), care îşi dorea pentru sine slujba de călău.
Cum au fost executaţii capii răscoalei de la Braşov
După aproape un an de la intrarea trupelor habsburgice în Braşov, la 19 septembrie 1689, în Piaţa Sfatului, înconjurată de ruinele marelui incendiu din 21 aprilie 1689, s-a executat sentinţa capitală hotărâtă împotriva conducătorilor răscoalei anti-austriece din 1688.
„În faţa mulţimii, sub paza trupelor imperiale, au fost decapitaţi pălărierul Ştefan Stenner, în vârstă de 86 de ani, şi alţi patru conducători ai răscoalei. Capetele lor au fost expuse unul la stâlpul infamiei din piaţa oraşului, altele la cele trei porţi ale oraşului şi unul la Cetăţuie. Abia în 1718 craniul lui Stenner a putut fi luat de la stâlpul infamiei”, mai povesteşte istoricul Nicolae Pepene.
Unde erau locurile de execuţie
În zona din spatele Spitalului Judeţean, pe vremuri, exista un deluşor, denumit Dealul Spânzurătorilor sau Dealul Furcilor. Drumeţii care treceau prin Braşov aveau parte de imagini de apocalipsă. Aici era o spânzurătoare din piatră, unde puteau fi văzute cadavrele intrate în putrefacţie ale răufăcătorilor pedepsiţi cu moartea.
În urmă cu câteva secole, în acestă zonă nu exista decât casa călăului, aflată mult în afara Cetăţii. Tot aici îşi găseau liniştea cei care nu puteau fin înmormântaţi în cimitire: sinucigaşii, alături de cei decapitaţi, traşi pe roată sau în ţeapă. Un alt loc unde avea loc execuţii era în zona porţii principale de intrare în Cetate (unde astăzi este strada Republicii, pe vremuri strada Porţii). Aici, spun istoricii, era „ubi homines comburuntur”, locul unde erau arşi pe rug oameni.
Tot în această zonă erau două lacuri unde vrăjitoarele erau supuse „probei plutirii“. Tot în zona centrală de astăzi a oraşului de astăzi, unde este piaţa agroalimentară centrală, se întindea ţigănia, o aglomerare de colibe din pământ, acoperite cu paie, cu uliţe întortocheate, noroioase şi urât mirositoare din cauza pâraielor împuţite ce veneau de pe strada Neagră (Poarta Şchei – Strada Nicolae Bălescu).
Aceasta era strada breslei tăbăcarilor ce îşi vărsau pe canale anume construite butoaiele în care pieile stăteau la înmuiat. Una dintre cele mai cumplite modalităţi de tortură şi execuţie era smulgerea membrelor. Concret, condamnatul era legat de mâini şi de picioare de patru cai, iar aceştia trăgeau până când, efectiv, părţile corpului se desprindeau.