Voi împlini 26 de ani în ziua de 4 februarie 2014. Mi -am petrecut copilăria şi adolescenţa în casa de copii „Poiana Soarelui”, ulterior numită „Dumbrava Minunată” ca să i se piardă urmele-numele! Suferinţele îndurate de-a lungul acestor ani mi-au produs puternice traume, de care nu cred că voi mai scăpa vreodată!
Nu-mi doresc să-mi mai amintesc de ele, însă, ceea ce m-a durut cel mai tare este faptul că mi-au furat dreptul de a avea şi eu o FAMILIE proprie, o familie adoptivă. Şansa mea de a avea părinţi americani mi-au „călcat-o în picioare” baroneasa Emma Nicholson şi miliardarul Ion Ţiriac. Am avut repartiţie guvernamentală în anul 2000 şi trebuia să fiu adoptat de către o familie americană. Însă, aceşti doi oameni s-au opus nevoii mele de afecţiune, de iubire, de a avea o mamă şi un tată, de a fi un copil fericit, de a spune şi eu mamă, tată, bunic, bunică, unchi, mătuşă. N-am avut parte de toate acestea, interesele obscure ale cuplului Ţiriac-Nicholson au fost mai presus de lege! Aceşti doi “monştri” ne-au tratat ca pe nişte obiecte, nu ca pe nişte suflete însetate de iubire, afecţiune, mângâiere.
CITEȘTE ȘI:
- Orfan: „Mi-e frică și de umbra mea… Frica de a fi bătut mereu“
- O poză scorojită și un certificat de deces, toată moștenirea mea de la mama
- Abandonat de părinți și de stat: „Dumnezeu este prietenul meu… și atât!“
- Merge la biserică pentru a se încălzi și ca să mănâce câteva firimituri de pâine sfințită
- Am împărțit bucata de pâine pe care o furam cu șobolanii care circulau pe sub pat!
Cei de la orfelinatul magnatultui Ţiriac, când eram mai mici, ne minţeau, spunând, că cei care adoptă fac acest lucru ca să ne vândă organele. Noi i-am crezut pentru că eram mici şi inocenţi şi ei erau singurul nostru punct de reper, în care trebuia să ,,avem încredere”. Însă, când am început să cresc, mi-am dat seama „că nu tot ce zboară se mănancă”! Am fost minţiţi, înşelaţi, manipulaţi.
Ei ne-au furat copilăria şi dreptul la o FAMILIE proprie şi încrederea în oameni. Asta au făcut cu noi: ne-au furat nu numai copilăria, adolescenţa ci şi dragostea părintească, ne-au nenorocit viitorul. Multora dintre noi ne-au distrus viaţa: ne-au aruncat în stradă când am împlinit 18 ani. Unii au ajuns la adăposturile de noapte printre pleava societăţii, ba şi mai rău, unii se prostituează pentru supravieţuire, în timp ce alţii sunt în puşcărie pentru furt şi tâlhărie !!!
După ce am pierdut cea mai mare şansă de a creşte într-o familie proprie – o familie americană care a vrut sa mă adopte – Dumnezeu a avut cu mine o lucrare deosebită, prin Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza şi întregul colectiv de preoţi-profesori, care m-au ajutat şi mă ajută să studiez Teologia. Vreau să-L slujesc pe Dumnezeu şi împreună cu credincioşii de pe toată planeta, să-i ajutăm pe copiii orfani, ca să nu mai ajungă şi ei în Iadul din care noi nu mai putem ieşi.
Port în suflet numele a două persoane foarte dragi mie: preotul care este mentorul meu şi aleasa lui Dumnezeu pentru a sluji cauza nobilă a nevoiaşilor români. Amândoi vor să rămană în anonimat… Ce s-ar fi ales cu mine, dacă nu m-ar fi luat Dumnezeu în grijă, prin aleşii LUI? Totuşi, trăiesc o mare durere, care mă macină zi şi noapte: de ce nu se deschid adopţiile internaţionale? Sunt zeci de mii de copii abandonaţi pe care nu-i adoptă nimeni în România! Fiecare copil abandonat trebuie să aibă şansa unei familii.
Cei din străinătate nu ţin cont de etnie, vârstă, stare de sanătate. Eu nu vreau să se repete povestea vieţii mele sau a celor peste 70.000 de copii abandonaţi în prezent, care nu sunt ceruţi în adopţie naţională. Sper ca Parlamentul României să pună capăt suferinţelor orfanilor români. Nu pentru mine, ci pentru cei care vor veni după mine, orfani şi ei, de etnie ca şi mine.
Kalanyos Zsigmond