blog-logo

Am împărțit bucata de pâine pe care o furam cu șobolanii care circulau pe sub pat!

Am împărțit bucata de pâine pe care o furam cu șobolanii care circulau pe sub pat!
Marian ȚifrașNe-a scris de la Penitenciarul din Codlea, cu doi ani în urmă! Ne-a scris și de la Penitenciarul din Timișoara anul trecut, în 30 mai 2013. Zilele acestea ne-a trimis o scrisoare de la Penitenciarul din Drobeta Turnu Severin! BLESTEMAT blestem !
Ne-am cunoscut în 26 octombrie 2006, când nici nu împlinise vârsta de 16 ani. Era flămând, nespălat și speriat. Dormise câteva nopți în Gara Brașov, după care, Poliția l-a alungat și l-a trimis la Catharsis. A venit ! Nici nu putea scoate o vorbă ! Fusese dat afară de la Complexul Educațional Poiana Soarelui Brașov unde avea măsură de plasament prin Sentința civilă nr. 514/01.11.2005 a Tribunalului pentru Minori Brașov și era elev în clasa a X-a la Școala de Morărit și Panificație Brașov. Era în situație de risc !
Cum era și firesc, l-am trimis la Protecția Copilului Brașov. I-au dat o coală de hârtie și un creion ca să scrie o Cerere, apoi, i-au spus ca va primi răspuns după 30 de zile!!!
L-am trimis la Florin Cătănescu, directorul Centrului de integrare socială a tinerilor dați afară din sistem. A fost bine primit, omenit, găzduit și încurajat.
Echipa Catharsis l-a ajutat să continue studiile, să se califice și să se pregătească pentru interviuri. A obținut trei diplome, de lucrător în alimentație publică, de cofetar patiser și de tehnician în gastronomie. Și, totuși, niciun angajator nu s-a uitat la el, când a aflat că vine de unde vine, dintr-o casă de copii. Societatea îi stigmatizează. Sunt etichetați chiar de la ieșirea din orfelinat ! Poartă pe frunte, ca pe un “trofeu”, ștampila – Casa de copii !
Marian Țifraș2„Am fost abandonat de la naștere, nu știu unde și nu știu cum am ajuns în iadul de pe lume, la Casa Copilului din Noua. Aveam trei ani și puteau să mă dea spre adopție, dar nu m-a cerut nimeni până la vârsta de 10 ani. Mi-aduc aminte că, de ziua mea, când am împlinit 10 ani, pe data 11 noiembrie 2000, au venit la complex doi oameni, tineri și frumoși. Era o familie din Belgia, care dorea să mă adopte, dar mafia adopțiilor s-a opus adopției mele.
De atunci am intrat în război cu Rodica Țiriac, directoarea centrului, care mă plesnea ori de câte ori o întrebam când vin belgienii mei să plec acasă?! Câte bătăi soră cu moartea am primit eu, dar și colegii mei, numai Dumnezeu știe ! Gardienii ne puneau să facem zilnic câte 1000 de genoflexiuni, la ora de înviorare ! Când ne dădea sângele pe nas de oboseală, puneau câinii pe noi și noi o luam la fugă în timp ce ei se prăpădeau de râs ! Seara ne puneau să facem pasul piticului, adică să ne târâm ca șerpii, de jur împrejurul gardului și când cădeam de oboseală, ne loveau cu picioarele până țâșnea sângele din noi !
Pe unii copii, fete și băieți, i-au violat gardienii în garajul complexului, în timpul nopții. Pe alte fete, le-au violat la Tabăra de la Bacău, iar cei care au avut curajul sa vorbească, au fost deportați în timpul nopții către alte case de copii. În toamna lui 2003, un grup mai mare de copii au fugit la Protecția Copilului ca să ceară să fie mutați în alte case de copii, ca nu mai puteau îndura bătăile și umilințele la care erau supuși de gardieni și de unele mame sociale. Din acest motiv, ne-au dat pe toți afară…
Așa a început coșmarul vieții mele și nu cred ca se va termina vreodată ! Și toate aceste nenorociri, nu pentru ca am fost abandonat, ci pentru că nu am fost adoptat, atunci, când am fost un bebeluș părăsit, când mama mea m-a lăsat … fără să-i fie milă de mine, fără să-și mai aducă aminte de mine vreodată. M-am tot gândit la mama mea ori de câte ori adormeam cu sufletul la gură de frică să nu mă atace cineva pe sub scările blocurilor ! Am adormit cu gândul la mama mea, ori de câte ori, am dormit prin cabane părăsite, fără apă și lumină, mereu flămând, înfricoșat și nespălat. Am împărțit bucata de pâine pe care o furam cu șobolanii care circulau pe sub pat ! Nici la Cantina săracilor nu am fost primit ! De disperare m-am apucat de furat, ca să am ce mânca, și mai rău, am început să mă droghez ca să uit de toți și de toate. Și, uite unde m-au dus drogurile ! La Pușcăria din Codlea ! La Pușcăria din Timișoara ! La Pușcăria din Turnu Severin ! În iad m-au dus cei 23 de ani de Democrație … Casa Copilului mi-a furat copilăria ! Mafia adopțiilor din România mi-a ucis speranța, viața, libertatea ! N-aș fi ajuns în IADUL de pe lume dacă eram adoptat când am fost abandonat !”, spune Marian, cu șiroaie de lacrimi pe obraz.
Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Scarlatina, o boală uitată?
  1. tot ce este scris in articolul acesta este o minciuna
    Catarsis este o asociatioe care face banji doar prin ai pune pe copii sa minta si sa dea in judecata Casa de copii din No

    Reply
  2. Vizavi la comentariu tanarului si fostul coleg Tidir Flotin.
    Fiecare copil are dreptul de asi spune oful,da poate, colegul nostru Marinica a trecut prin sasemenea traume……Vreau sati spun ca am asistat fara sa vreau cand acesta era batut ……Tu dexemplu nai fost batut deoarece erai asa cum esti acuma si erai un baiat inteligent si cuminte……Marian a fost un copil nazdavan si pentru asta incasa batai…..dar te rog nu mai sustine cu nonsalanta casa fantoma ca nuti dau dreptate………poste cati dai si tu seama…….Tu Florin esti un baiat de milioane si am tot respectu fata de tine ……Dna Azota Popescu si Carmen Scortan nustiu daca
    leai cunoscut dar sunt doua femei de milioane…daca nu cunosti asociatia Catharsis si nu sti cu ce se ocupa dute sau intreaba ……Catharsis bravo si mult succes

    Reply
  3. Numai minciuni !!! Sunt vorbele doamnei Catharsis !!! Marian a terminat liceul prin Poiana Soarelui !!!
    ,, e atunci am intrat în război cu Rodica Țiriac, directoarea centrului, care mă plesnea ori de câte ori o întrebam când vin belgienii mei să plec acasă?! Câte bătăi soră cu moartea am primit eu, dar și colegii mei, numai Dumnezeu știe ! ” ( vorbele lui Catharsis ) minciuni !!!

    Reply
  4. Cu ce l-a ajutat Catharsis ?! Și-a făcut publicitate, prin fiecare copil, care a fost la ea la Catharsis! !!! De fapt, nu i-a ajutat deloc!!! Publicitate ieftină ! Esti o mincinoasă !!!

    Reply
  5. De cat a stiu sa manipuleze pe fiecare tanar si sa ii prosteasca !!! Ea sia facut imagine ca „mama orfanilor” de fapt , sa folosit de imaginea noastră ca ea sa para miloasa !!! Sa ii fie rusine !!! Daca ,cu adevărat ,madam Popescu vroiai sa ne ajuți faceai centru pentru tinerii orfani nu pentru nevăzători !!! Stii? mie deja silă ….numai credeți lume !!!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.