Eveniment

Ordin emis de ANPC pentru toate supermarketurile

NewsBv

ANPC a emis un ordin bombă care va obliga toți comercianții să afișeze adaosul comercial practicat la produsele pe care le cumpără de la producătorii locali.

Asta după ce ani de zile s-a scris că de exemplu litrul de lapte se cumpără cu maximum 3 lei de la producători și ajunge la raft la peste zece lei.

Ca să se apere, supermarketurile spun că la mijloc e vorba de operațiuni de pasteurizare, ambalare,  care sunt și ele costisitoare. Abia apoi se adaugă și adaosul comercial.

Direcția Generală Control și Supraveghere Piață din cadrul A.N.P.C., vă supune atenției propunerea de emitere a unui ordin cu caracter normativ privind informarea consumatorilor de către operatorii economici cu privire la adaosul comercial aplicat produselor comercializate raportat la prețul de bază al producătorului, anexat.

ANPC, reguli noi pentru supermarketuri

Protejarea prin opoziție cu profesionistul a consumatorului, este atributul legislației privind protecția consumatorilor, de a se erija în garantul protejării cetăţeniilor în calitatea lor de consumatori, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale acestora împotriva unor practici incorecte.

Dreptul la informare al consumatorului este un drept fundamental al acestuia și un factor important în dezvoltarea unei piețe transparente. Prin informațiile care îi sunt puse la dispoziție, consumatorul are posibilitatea să-și optimizeze alegerea în funcție de propriile criterii economice, eliminând produsele care nu corespund acestora.

ANPC, reguli noi pentru supermarketuri

Necesitatea reglementării unei norme care să oblige operatorii economici să afișeze lângă prețul final al produsului comercializat și adaosul comercial aplicat pentru produsul respectiv, în raport cu prețul de bază al producătorului, are drept scop informarea în mod clar, precis și neechivoc a consumatorilor cu privire la modul în care este stabilit prețul final al produsului sau al serviciului pe care dorește să îl achiziționeze, astfel încât, pe baza informațiilor necesare, suficiente, verificabile și ușor de comparat, aceștia să aibă posibilitatea să aleagă acel produs care corespunde exigențelor lor din punct de vedere al nevoilor și al posibilităților lor financiare.

Având în vedere atribuțiile A.N.P.C., de supraveghere și control, precum și de informare corectă a consumatorilor, considerăm că este imperios necesar acest act normativ pentru informarea corectă, completă și precisă a consumatorilor cu privire la adaosul comercial aplicat produselor comercializate, în raport cu prețul de bază al producătorului.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !