Oktoberfest-ul a devenit scena confruntărilor politice

Oktoberfest-ul a devenit scena confruntărilor politice

oktoberfestFestivalul Oktoberfest de la Brașov, care a atras zeci de mii de oameni până la această oră a devenit scena confruntărilor politice.

După ce unul dintre organizatori, Cristian Macedonschi (FDGR, PNL), a urcat pe scenă pentru a anunța prezența în mijlocul mulțimii a „viitorului președinte al României, Klaus Iohannis“, fără a-l invita pe scenă, a urmat un control al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului.

Festivalul Oktoberfest nu are nicio autorizaţie de funcţionare, şi nici aviz de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Mai mult, pompierii au dat și o amendă de 1250 de lei organizatorilor, au precizat reprezentanții Protecției Consumatorului – comisarul șef regional Sorin Susanu și președintele instituției, Marius Dunca (ambii membri PSD).

Controalele efectuate pe Arena „Ion Ţiriac” a Liceului cu Program Sportiv din Braşov au relevat probleme și în privește serviciile de alimentație publică. Au fost verificați zece agenți economici, s-au aplicat patru amenzi în cuantum de 40.000 de lei și s-au dat două avertismente. AUfost oprite de la comercialziare 102 kg de produse, în valoare de 5.389 de lei – prăjitură cu vișine, cu prune, halviță, placintă cu brânză sărată, plăcintă cu carne, nuga cu alune etc. Acestea erau păstrate la o temeperatură de 24 de grade, deși temperatura prevăzută de producător pe etichetă este de maximum 10 grade Celsius la prăjituri sau 18 grade pentru nuga și halviță.

Alte articole:   EXCLUSIV Jean Pierre Vanhoutte, belgianul care vrea să fie primar la Hălchiu, la „Culisele Zilei cu Sebastian Dan”

Reprezentanții Protecției Consumatorului au mai spus că inexistenţa unor avize de la ISU poate să ducă la situaţii foarte grave ţinând cont că la eveniment participă câteva mii de cetăţeni. „Dacă se întâmplă Doamne ferește ceva, instituțiile statului sunt de vină că nu au prevenit. Am vorbit cu ei și le-am spus ce să facă și înainte de începerea Festivalului, nu ne-au ascultat. Le-am spus ce să facă și întimpul evenimentului, unii agenți economici s-au conformat, alții nu. Dar chiar nu se poate să funcționezi ilegal, fără autorizație de funcționare, iar când o instituție publică vine și îți spune acest lucru, să spui că este o acțiune politică. Haideți să fim sinceri și să spunem cine a făcut politică la acest festival sau cine avea un cort pentru strângerea de semnături în zonă. Este un eveniment mult așteptat de toții brașovenii și turiștii, care vrem să aibă loc în fiecare an. Tot ce solicităm este să se desfășoare în perfectă legalitate, așa cum spun organizatorii, cu rigurozitatea nemțească pe care o invocă. Așa ceva nu s-ar fi întaâmplat, garantat, în Germania“, mai spun reprezetnanții Protecției Consumatorului.

Alte articole:   Organe pentru transplant, transportate din Bulgaria în România cu un avion SMURD, în mai puţin de o oră

Un alt episod s-a întâmplat vineri la Prefectura Brașov, unde a avut un nou conflict între primarul George Scripcaru și șeful Protecției Consumatorului Brașov, Sorin Susanu, la întâlnirea cu reprezentanții instituțiilor din Brașov, pe tema a ceea ce se întâmplă la Oktoberfest.

Dacă la edițiile precedente, edilul a boicotat cu avizele Oktoberfest-ul, noua configurație politică l-a adus de partea organizatorilor. Cei doi s-au acuzat reciproc și s-au amenințat cu procese penale. Mai mult, Susanu a cerut prefectului să se menționeze în procesul-verbal și stenograma ședinței, pentru a folosi acest document în instanță. Stenograma a fost trimisă la Ministerul Administrației și Internelor.

Werner Braun, președintele Clubului Economic German, principalul susținător al Oktoberfest-ului, a precizată că va avea un punct de vedere după încheierea evenimentului, iar reprezentanții firmei organizatoare au solicitat presei să ia legătură cu avocații acesteia.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate