Restructurarea activității Poștei Române afectează și Brașovul.
În data de 3 februarie 2015, deputatul PNL Gheorghe Ialomițianu a depus o interpelare către ministrul pentru Societatea Informațională (care are în subordine și CN Poșta Română) și i-a cerut să analizeze decizia Poștei Române care se referă la desființarea Oficiului Poștal de la Stupini, „deoarece ar fi o greșeală“.
„Am prezentat în interpelare și câteva date: sunt peste 9.300 de persoane, peste 1.300 de benficiari de pensii, alocații pentru copii și pe raza acestui cartier sunt peste 240 de agenți economici. Am cerut și colegilor din Parlament să mă susțină în acest demers și nu cred că numai eficiența trebuie să fie criteriul , ci trebuie să fie și rațiuni de ordin social, mai ales că este o companie publică și trebuie să ofere servicii de calitate cetățenilor”, a precizat Ialomițianu.
Pe lista neagră mai este și oficiul de la Dârste, și acesta urmând să fie desființat.
