Din judeţ

O casă arde ca o torță la Săcele

Sebastian Dan

INCENDIU Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov a fost solicitat să intervină, în jurul orei 22.00, la un incendiu izbucnit la o casă din Săcele.

Imobilul este situat pe strada Cloșca nr. 38. Două echipaje de pompieri au fost trimise pentru stingerea incendiului, cu autospeciale cu apă și spumă, care acționează alături de autospeciala serviciului voluntar de pompieri din Săcele.

Incendiul este foarte puternic, întreaga casă fiind cuprinsă de flăcări. Mansarda, care era din lemn, a fost deja mistuită de flăcări, iar la parter o cameră este distrusă. Incendiul este întins pe o suprafață de aproximativ 100 mp, ne-a delcarat cpt. Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.

Din primele informații, se pare că incendiul a izbucnit de la bucătărie, situată la parterul imobilului.

Revenim cu amănunte!