„Dragi prieteni, inima bună a iubitului nostru Nicolas Simion a încetat să bată, după ultimul concert susținut la Brașov. Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină”, a transmis familia. Potrivit anunțului, înmormântarea va avea loc în localitatea Dumbrăvița, județul Brașov, iar detaliile privind data ceremoniei vor fi comunicate ulterior.
Nicolas Simion, unul dintre cei mai apreciați saxofoniști români de jazz, a murit după un concert la Brașov
Saxofonistul, compozitorul și șeful de formație Nicolas Simion, născut la 15 iunie 1959, în Dumbrăvița, zona Brașovului, și-a început studiile muzicale la Liceul de Artă din Brașov și le-a continuat la Conservatorul bucureștean, pe care l-a absolvit în 1983. Ulterior, a studiat dirijatul cu Constantin Bugeanu și compoziția cu Nicolae Coman. Autodidact și poliinstrumentist, a cântat la saxofon, bass-clarinet, taragot și flaut și s-a afirmat în jazz începând din anii ’80. Între 1981 și 1988 a activat în România, iar în 1985 a fondat formația „Opus 4”, alături de unii dintre cei mai importanți muzicieni de jazz ai perioadei. În paralel, a colaborat cu orchestre simfonice din Brașov, Târgu Mureș, Bacău, Sibiu, Ploiești și cu Orchestra Radio din București.
După o experiență dificilă legată de obținerea vizei pentru Festivalul „Jazz Jamboree” de la Varșovia, Simion a decis să își continue cariera în afara României. A devenit unul dintre cei mai apreciați saxofoniști și improvizatori români pe scena internațională, colaborând cu muzicieni precum Charlie Mariano, Archie Shepp, Lee Konitz, Mal Waldron, Dusko Gojkovich, Tomasz Stanko, Idris Muhammad, Lonnie Plaxico și mulți alții. Concertele și turneele sale l-au purtat în numeroase țări din Europa, Asia și Statele Unite, iar discografia sa depășește 50 de albume, fapt care l-a consacrat drept unul dintre cei mai prolifici muzicieni români de jazz.
În 2004, Nicolas Simion a fondat casa de discuri „7Dreams Records”, prin care și-a promovat propriile creații și interpretări, dar și opera unor importante personalități ale jazzului românesc. Printre proiectele sale se numără albume dedicate lui Jancy Körössy și Richard Oschanitzky, precum și reinterpretări ale creațiilor lui Johnny Răducanu. A avut un rol important în readucerea în atenția publicului a unor lucrări fundamentale ale jazzului românesc, inclusiv „Dublul concert pentru pian, saxofon tenor, orchestră simfonică și big band” de Richard Oschanitzky, pe care l-a interpretat alături de pianistul Florian Weber. În calitate de compozitor, a creat lucrări pentru formații de jazz, orchestre simfonice și ansambluri corale, printre care „Canzoniere Sacrale”, „Hommage à Richard Oschanitzky” și „Ecouri de la Rășinari”.
Activitatea sa artistică i-a adus numeroase distincții, între care „Theodor Körner Förderpreis” acordat de Ministerul Culturii din Austria, „WDR Jazz Preis” pentru improvizație, Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și premii internaționale pentru compoziție. Prin activitatea sa de interpret, compozitor și producător discografic, Nicolas Simion a contribuit decisiv la promovarea peste hotare a jazzului românesc și la valorificarea moștenirii unor mari muzicieni precum Jancy Körössy, Richard Oschanitzky și Johnny Răducanu. Este considerat unul dintre principalii reprezentanți ai jazzului românesc pe scena internațională și un continuator al tradiției de construire a unei identități stilistice distincte a jazzului românesc.
