Așteptarea a luat sfârșit! NIBIRU își deschide porțile astăzi!
După o perioadă de doi ani de pregătiri, cea mai nouă stațiune din România și cea mai mare destinație de entertainment din Europa lansează primul sezon cu 46 de zile de experiențe și festivaluri, peste 30 de magazine și restaurante. Line-up-ul sezonului include peste 200 de artiști și 150 de evenimente dedicate tuturor generațiilor, într-un program care oferă răspunsul la una dintre cele mai frecvente întrebări ale turiștilor de pe litoral: Ce facem seara la mare?

În cadrul conferinței de presă dedicate inaugurării stațiunii, Andrei Șelaru (Selly), CEO și co-fondator NIBIRU, a declarat: „Astăzi inaugurăm un proiect care, în urmă cu cinci ani, era o idee ambițioasă, iar în ultimii doi ani a devenit o viziune pentru care am muncit activ: aceea că litoralul românesc merită o nouă generație de experiențe. De acum, după o zi la plajă, ai un loc în care poți continua ziua și unde găsești de fiecare dată ceva de făcut.
NIBIRU este un loc construit pentru toate generațiile, unde poți veni pentru un festival, pentru un concert, pentru o seară în familie sau pur și simplu pentru a te plimba pe promenadă. Ne dorim ca oamenii să descopere că România poate livra experiențe de entertainment la standarde internaționale și să transformăm Costineștiul într-o destinație pe care turiștii să își dorească să o viziteze în fiecare vară.”
De la ora 18:00, are loc marea deschidere NIBIRU cu o seară special planificată pentru a arăta publicului ce vor putea experimenta pe tot parcursul sezonului. Toți cei care au bilete la festivalurile NIBIRU au acces gratuit la deschidere, fără consumație minimă necesară, iar același beneficiu se aplică și celor care au fost la Beach, Please!, ca o continuare firească a experienței de festival.
Pe Center Stage va avea loc primul concept artistic realizat de Răzvan Dincă, Circus of Wonders, care se va regăsi în concertele lui Delia, Puya și Mario, dar și în spectacolele de pe Promenadă. De asemenea, în prima seară la NIBIRU, publicul va putea urmări momente speciale alături de Selly, Dan Negru și Dumitru Prunariu, un show aviatic realizat de Aeroclubul României, spectacole cu baloane cu aer cald, acrobații, artiști stradali, proiecții, spectacol de artificii și petreceri tematice pentru fiecare festival din cadrul programului estival NIBIRU.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!