Nelu Avram, profesorul care a resuscitat oina la Recea: „Este un joc tactic. Eu îl numesc şah mobil”

Nelu Avram, profesorul care a resuscitat oina la Recea: „Este un joc tactic. Eu îl numesc şah mobil”

Nelu Avram este profesor de sport în comuna Recea. Clișeul poate prea uzat „omul sfințește locul” i se aplică, însă, perfect. Originar din Hunedoara, s-a stabilit de 26 de ani în comuna Recea din Ţara Făgăraşului, Braşov.

A făcut Academia Națională de Educație Fizică și Sport la Bucureşti, specialitatea gimnastică. La Recea, în schimb, îi învaţă pe copii oina, sport tradiţional românesc,  înregistrat la UNESCO ca patrimoniu național. Mai mult, acest sport este patronat şi finanţat destul de consistent de Casa Regală a României. Există chiar și un concurs, Cupa Regelui, cu care începe de fapt campionatul național de oină.

„Când am ajuns la Şcoala generală din Recea, când am întrebat ce logistică există pentru orele de sport, am găsit un pachet sigilat cu zece bastoane şi mingi de oină. Când le-am văzut nu ştiam ce sunt, că erau atipice, nu semănau cu cele de gimnastică, pe care le cunoşteam. La o şedinţă în Braşov, la o discuţie cu un coleg, acum 15 ani, la Inspectoratul Şcolar, mi-a spus că s-a făcut oină la Recea. A fost singura şcoală din judeţ care fusese dotată cu acest echipament. Pe vremuri se mai juca la Zărneşti, dar echipa din Recea era cea mai bună. Mi-au trebuit câţiva ani  să pornesc această activitate, pentru că nu prea se mai joacă în întreaga țară. La Braşov, doar jandarmii mai au o echipă de oină, înființată în această primăvară”, începe Nelu Avram să-și depene „aventura” resuscitării acestui sport la Brașov.

Așa a ajuns să relanseze o tradiție care a fost cândva foarte populară. În timp, prin intermediul Federației Române de Oină, a absolvit cursuri de antrenor şi arbitru, cursuri de formare pe oină, chiar şi lucrarea de grad 1 ca profesor a susținut-o tot pentru acest sport, fiind singurul pe Universitatea din Brașov, în 2011, cu această specialitate.

A plecat la Sibiu să afle regulile oinei

Când a întrebat la Federaţie unde poate să afle mai multe despre acest sport, să se perfecţioneze, aceştia l-au îndrumat la Sibiu, dacă avea ca intenţie să intrăe în olimpiada sportului şcolar, pe ramura de oină, nefiind nimeni în judeţul Braşov care să-l ajute cu astfel de informaţii.

„În prima etapă am participat cu copiii la campionatele organizate de Radio Antena Satelor. Bogdan Ionescu era cel care se ocupa de campionatele de oină la sate, la Cășeiu, în judeţul Cluj. A fost greu. Nu aveam bani pentru deplasăro. În urmă cu peste zece ani, de vreo două ori am plecat cu microbuzul școlar până la Brașov, iar de acolo ne preluau autocarul de la București, de la Antena Satelor, să ajungem la competiții.

Ulterior, micuii sportivi au participat şa Academia micilor campioni, la Zărneşti, unde au mai venit echipe din trei judeţe – Alba, Covasna şi Harghita, apoi la campionatele din 2013 şi în 2014. Mai mult, Federaţia a organizat o tabără de iniţiere pentru oină, pentru fetiţe, care s-a ţinut la Recea. Au venit copii de la Sibiu şi Zărneşti, iar anul trecut lui Nelu Avram i s-au repartizat două echipe din Câmpina – Prahova şi Miercurea Ciuc – Harghita, pentru a le îndruma.

Alte articole:   Trenul Alstom Coradia nu va mai opera pe ruta București – Brașov și retur. Explicațiile CFR călători

„De multe ori copiii vin la școală pentru oină”

federatia-romana-de-oinaDin fericire, Primăria Recea s-a implicat în susținerea acestui sport, respectiv a Asociaţiei Sportive Şcoala Gimanazială Recea, care asigură finanțările necesare pentru deplasări. Acum, Nelu Avram a obţinut, în primăvară, aprobarea pentru înfiinţarea unui Club sub tutela Primăriei, care se va numi CS Carpatin Recea.

Copiii care participă la orele de oină vârsta între 7 și 14 ani, fete şi băieţi, atât la partea teoretică, care este mai aridă, cât și la cea practică.

„Care este efectul asupra copiilor? De multe ori copiii vin la școală petru oină. Vin de exemplu din Dejani – un sat cu foarte multe familii defavorizate – mulți chiulesc să vină la sport. Vacanțele, după ei, le-ar face la sala de sport. Sunt copii munciți, la câmp, la cartofi. La oină copilul își poate etala valoarea și este apreciat, dacă nu face față la matematică sau la română. Acest lucru le-a dat curaj, îi motivează. La un moment dat, când mergeam la un concurs la Cluj, un copil a văzut o piscină expusă pe marginea drumului și a exclamat: uitați ce lighean mare…. Acesta este tristul adevăr: majoritatea copiilor sunt izolați de civilizație. Nu au depășit zona Făgărașului”, ne spune profesorul Nelu Avram.

La şcoală, copiii joacă oina nu doar la orele de curs, ci și în afara acestora, sprijiniți benevol de profesori. Copiii sunt foarte împătimiți. Îşi confecţionează singuri bâtele şi se joacă. Sunt chiar încântaţi de acest sport care le este la îndemână.

CLICK pe poze pentru a se mări!

Regulile acestui sport

Toţi elevii din şcoală joacă oina. Când joacă afară, echipele sunt formate din 11 jucători, iar la sală 6, dar există și o variantă cu 8 jucători.

„Este un joc tactic, eu îl numesc şah mobil. Poţi să ai tehnică foarte bună la baston sau la tras la adversar, dar dacă nu vezi strategia în funcţie de poziţionarea adversarului, nu reuşeşti să creezi ceea ce îşi trebuie. În privința calităţilor motrice, îți trebuie în primul îndemânare, viteză, viteza de reacţie, precizia, îi învăţ să stea cu ochii pe piciorul adversarului, pentru a putea trage când îl prind cu pasul în faţă”, ne explică profesorul de sport câteva secrete ale sportului tradional al românilor.

Terenul de oină este dreptunghiular, are 70 m lungime pe 35 lățime. Echipa este alcătuită dintr-un fruntaş fundaş şi două rânduri de mărginași, cu câte trei jucători, de ducere şi de întoarcere, şi trei mijlocaşi. Rezerve sunt acceptați de la 4 până la 15 jucători.

Alte articole:   Cele patru amenințări serioase cu care s-ar putea confrunta în 2025 industria alimentelor pentru animale de companie

Inițiatorul crosului Ion Gavril Ogoreanu

Tot la inițiativa profesorului Nelu Avram, este organizat crosul Ion Gavril Ogoranu, în memoria celui care a condus grupările de partizani care s-au opus regimului comunist și care s-u șluptat cu trupele de securitate.

Crosul are loc în ultima zi de vineri de la începutul lunii iunie, anual. Sunt trei variante de traseu: 1 km, pentru învățământul preșcolar, 2 km pentru priomar și 6 km pentru restul categoriilor – copii și adulți. Anul acesta au fost peste 200 de participanți.

„Se pleacă de la Mănăstirea Berivoi până la Căminul Cultural Recea. Este un drum foarte frumos și există o panoramă asupra Țării Făgăraș de excepție. Toți participanții primesc diplome și medalii, cu ajutorul sponsorilor. De anul trecut, Inspectoratul Școlar Braşov ne-a avizat proiectul și apare în calendarul activităților sportive extrașcolare din județ”, a precizat profesorul braşovean.

Despre oină şi istoricul jocului

Oina (sau hoina, cum mai este denumită regional) este un joc sportiv tradițional românesc. Jocul de oină era răspândit pe întreg cuprinsul țării, având un număr mare de denumiri și variante: în Banat i se spunea „lopta mică” sau „pila”, în Transilvania „de-a lunga” sau „lopta lungă”, în zona Sibiului „fuga”, în Muntenia și în Moldova „hoina” și apoi oina, în Maramureș„ojerul” sau „oirul”, în Dobrogea „de-a lunga” etc. În unele părți oina se juca și de către fete, sub numele de „oiniță”. Este asemănător cu jocuri sportive comune altor țări, cum ar fi Schlagball-ul german, pesäpallo-ul finlandez, jocul paume din Franța, respectiv Cluiche Corr-ul irlandez.

Jocul de oină este practicat continuu cel puțin din secolul al XIV-lea conform cronicilor și hrisoavelor timpului, fiind menționat prima dată documentar la 1364, în timpul domniei lui Vlaicu Vodă, menţionează Wikipedia. Altă atestare documentară apare în anul 1596, când cosmograful italian Gian Lorenzo d´Anania menționează jocul de oină în lucrarea Sistemul Universal al Lumii la capitolul descrierii Valahiei Superioare.

Referiri la oină se găsesc și în lucrarea Diaetetica a lui Stefan Matyus, din 1762, tipărită la Cluj, apoi preotul Nicolae Stoica din Hațeg, în anul 1763, relatează anii petrecuți la Timișoara, unde juca cu copiii în curtea bisericii „lopta mică”.

Alte articole:   Parada campioanelor feline vine la Coresi Shopping Resort!

Părintele oinei

Cel care aduce transformări radicale în jocul de oină, dându-i caracter de joc sportiv, este Spiru Haret, considerat a fi părintele oinei. Prin „Reforma învățământului” din 1898 cât și prin alte decizii ministeriale, el a introdus practicarea obligatorie a oinei în școlile de toate gradele.

„Oina poate aduce o viață nouă în școala română, fiind un admirabil mijloc de educație fizică, adevăratul tip de joc sportiv românesc”, spunea Spiru Haret.

La 9 mai 1899, la București s-a ținut primul campionat național de oină, învingătoare fiind echipa liceului Nicolae Bălcescu din Brăila.

În Monitorul Oficial nr. 49 din 3 iunie 1912 se publică integral regulamentul jocului, astfel fiind recunoscut oficial jocul de oină. La începutul lunii decembrie 1912, la București, este înființată „Federația Societăților Sportive din Romania” (FSSR) care cuprindea și „Comisia de Oină”.

Federația Română de Oină este fondată în iunie 1932. După cel de-al doilea război mondial, oina își recâștigă popularitatea, organizându-se o serie de competiții pe plan local și național cum ar fi: Cupa Speranțelor, Cupa Regiunilor, Cupa României, Campionatul național de seniori și juniori, Cupa Orașelor, Cupa Satelor, Cupa Liceelor Agroindustriale, Campionatul Universitar, Dinamoviada, Spartachiada, Cupa Federației, Campionatul Școlar și altele.

La 29 iunie 1949 se înființează „Comisia Centrală de oină” care pune bazele pentru formarea în școli de antrenori, arbitri, instructori și se modifică regulamentul de joc. În această perioadă oina cunoaște un drum ascendent devenind foarte populară în întreaga țară.

După anul 1990 oina a cunoscut un mare regres, care a dus până aproape la dispariția jocului.

În ultimii ani, Federația Română de Oină a demarat o amplă acțiune de revigorare a acestui sport. Au fost reactivate o mare parte dintre centrele de tradiție și incluse noi localități, astfel că în prezent practicarea oinei se face în peste 30 de județe.

Articol realizat în cadrul proiectului Bursele de jurnalism „Jurnalist pentru fapte bune”, acordate de Fundația Comunitară Țara Făgărașului prin fondul Orașul în Vitrină celor interesați de documentarea și propagarea poveștilor despre inițiative civice locale și oameni implicați din zonă.
Fondul „Orașul în vitrină” este un proiect al câtorva tineri care au participat la Programul de Leadership al Institutului Aspen România în 2013- și este administrat de Fundația Comunitară Țara Făgărașului și Asociația Odaia Creativă. Fondurile puse la dispoziție pentru prima sesiune de finanțare provin de la Institutul Aspen România.
Platforma Încredere în Făgăraș este un spațiu de reflecție și acțiune pentru revitalizarea zonei Țării
Făgărașului și este creată de MKBT: Make Better, un start-up în dezvoltare și regenerare urbană în România.
Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov