Cultura

A murit actrița Cristina Deleanu. Avea 84 de ani

Marian Stoica

Cristina Deleanu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1962 și a debutat pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

Decesul a fost anunțat, joi, de realizatoarea de televiziune Marina Almășan, care a descris-o drept „un om de o rară delicatețe sufletească”.

Născută pe 22 decembrie 1940, la Ploiești, Cristina Deleanu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1962 și a debutat pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, unde a activat până în 1967.

Ulterior, a jucat la Teatrul de Revistă „Ion Vasilescu” și, din 1981, la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București, unde a rămas până la pensionare, în 2001, amintește Radio România Cultural.

Cristina Deleanu a avut o carieră prolifică în teatru, film și televiziune. Printre cele mai cunoscute roluri ale sale se numără aparițiile în filmele „Liceenii” (1986), „Extemporal la dirigenție” (1987) și „Anotimpul iubirii” (1985). A fost, de asemenea, o prezență constantă în teatrul radiofonic și televiziune, colaborând la numeroase producții de succes.

În plan personal, Cristina Deleanu a fost căsătorită cu actorul Eugen Cristea, alături de care a avut o relație de peste patru decenii.

Cei doi s-au căsătorit în 2001 și au colaborat frecvent pe scenă, fiind considerați un cuplu emblematic în lumea artistică românească.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !