Din judeţ

Municipiul Codlea atrage investiții de marcă

Sebastian Dan

draxlmaierMunicipiul Codlea este curtat de investitori, având în vedere că este situat în apropierea muncipiului Braşov, va fi aproape de Aeroportul de la Ghimbav şi este situat pe traseul viitoarei autostrăzi Transilvania.

„Pentru noi este un obiectiv prioritar înfiinţarea de locurile de muncă, iar acestea pot fi create dacă există și condițiile necesare pentru atragerea investitorilor. Eforturile noastre sunt canalizate pentru obținerea de venituri proprii la bugetul local din cote defalcate de impozit pe venit, care se traduc prin creșterea numărului de angajați. Crearea locurilor de muncă și dezvoltarea investițiilor sunt principiile care stau la baza dezvoltării oricărei comunități locale. Noi le-am prezentat investitorilor care sunt oportunitățile de dezvoltare în zonă, forța de muncă disponibilă, facilitățile pe care Primăria și Consiliul Local le pun la dispoziție. Firme importante din țară, dar și din străinătate și-au manifestat interesul de a veni în zonă. În acest moment suntem în discuții avansate cu câțiva investitori puternici care au studiat zona, care au făcut studii pentru eventualele investiții. Acestea vor aduce bunăstare în primul rând codlenilor, pentru că se vor crea locuri de muncă bine plătite. De asemenea, și bugetul local al municipiului va crește prin taxele și impozitele pe care Consiliul Local le va încasa de la aceste societăți”, ne-a declarat viceprimarul Mihai Cîmpeanu.

Pe lângă  fabrica de care am amintit, la Codlea se extinde parcul industrial realizat de Warehouses De Pauw, pe strada Vulcanului nr. 33. WDP mai construieşte la Codlea o nouă unitate, de 2.000 de mp, pentru chiriaşul Kuhne & Nagel. Contractul de închiriere a fost semnat pentru o perioadă de şapte ani, iar bugetul de investiţie se ridică la circa un milion de euro.

De asemenea, IMT – Imobiliare Management Transilvania realizează o hală de producţie – etapa a treia, pentru Draxlmaier. Spaţiul de producţie a fost construit separat de fabrica deja existentă şi este alcătuit din două hale, cu o suprafaţă totală de aproximativ 25.000 metri pătraţi, situate la marginea oraşului Codlea, investiţia fiind de 11.120.787 de lei.

O altă investiţie care se pune pe picioare este cea a SC Agrosol SRL, situată pe DJ112A, Codlea – Hălchiu, unde va funcţiona o fermă de reproducţie şi îngrăşare a porcilor, cu o capacitate de 4.461 de capte. Valoarea este de 4.533.385 lei şi este realizată cu fonduri europene.

Nu în ultimul rând, trebuie amintită şi construcţia complexului comercial Kaufland de către Concret Construct A.G. SRL, care are o valoare de 3.750.000 de lei.