Abuzurile Companiei Apa încep să ne fie semnalate de tot mai mulți brașoveni. Eu spun că sunt efectiv furați în fiecare lună de către societatea de apă-canal din Brașov, în momentul în care li se facturează același volum de apă consumată și la canalizare.
„În lunile de vară plătesc 48 de metri cubi lunar. Ca orice familie, consumul pentru spălat, gătit, baie este de 7-8 metri cubi. Restul apei o consum pentru că avem grădină. De ce suntem obligați să plătim aceasăt apă, care în mod evident nu ajunge în canalizare? Nu este furt pe față? Nu ne sunt băgate pe gât servicii pe care ei nu le prestează??”, ne-a semnalat un cititor. Un altul, care stă tot la casă, ne-a spus că este un abuz din partea companiei să nu i se permită să se racordeze la canalizare, pentru că nu are branșamant de apă. „Eu mi-am săpat puț, pentru că avem grădină mare și nu vrem să plătim la prețurile exorbitante pe care le percep cei de la apă. Dar doream să respectăm normele de mediu, să nu facem fosă septică și să plătim canalizarea. Nu s-a putut…”. (Iar dacă nu știu cum s eface contorizare separată pentru canalizare, să consulte studenții dela Facultatea de Mecanică, pentru că ei au curs de metrologie unde studiază un capitol întreg partea de contorizare).
Nici directorului general Dorin Fătu nu-i pică bine apa livrată pe țevi. La conacul de acasă, de la Sânpetru, omul și-a forat puț propriu pentru apă. Are gust sălciu apa de le robinetul Companiei sau știți cât de bine e tratată și mai bine renunțați, domnul director, plătit cu peste 4000 de euro lunar din facturile plătite de brașoveni plus indemnziația de director?
„Eu am contract de mandat pe care mi-l dă compania, nu am contract de muncă. Este normal ca dacă se încasează mai mulți bani din facturi, să primesc mai mult. Consider că vorbim despre un indicator de performanță”, a declarat presei, în bătaie de joc, Dorin Fătu.
Un indicator de performanță este să scadă prețul la apă, tovarășe director, nu să încasezi tu mai mult din facturi după ce mărești prețul pentru un metru cub de apă-canal!
Profit net de peste 3 milioane de euro în 2014
Potrivit site-ului Ministerului de Finanțe, Compania Apa a avut, următoarele performanțe economice:
| Cifra de afaceri neta | 99.284.640 |
| VENITURI TOTALE | 106.747.802 |
| CHELTUIELI TOTALE | 89.934.351 |
| Profitul sau pierderea brut(a) | |
| –Profit | 16.813.451 |
| -Pierdere | 0 |
| Profitul sau pierderea net(a) a exercitiului financiar | |
| –Profit | 13.660.143 |
| -Pierdere | 0 |
Conform regulilor nescrise, tot profitul obținut de Compania Apa este reinvestiti pentru modernizarea și extinderea rețelei (De buni ce sunt managerii Companiei, nici în acest an nu se face canalizarea în Stupini). Prețul apei anul trecut a fost de 1,56 euro pentru un metru cub de apă + canalizare. Dacă veniturile totale provin din această activitate, rezultă că cei de la Compania Apa au vândut anul trecut peste 15,2 milioane de metri cubi apă + canalizare.
Dacă s-ar fi dorit obținerea unui profit mai mic cu un milion de euro, prețul apei ar fi trebuit să fie de 1,49 de euro/mc, iar dacă se renunța la două milioane de euro din profit, prețul pe care l-ar plăti populația ar fi de 1,43 euro/mc. Evident, acestea sunt calcule grosiere, care nu țin cont de faptul că pentru persoane juridice se percepe alt tarif. Dar poate ar fi cazul ca onor consilierii județeni și locali, care spun că apără interesele cetățenilor, care i-au și ales, să primească o analiză asupra modului în care se poate utiliza și altfel un profit. Pentru că nu credem că scopul Companiei Apa este să producă profituri uriașe și salarii mari pentru șmecherii care au pus mâna pe acest monopol.
Newsbv.ro va declanșa o campanie de presă împotriva celor care ne bagă mâna în bunzunar. Cerem consilierilor locali și județeni să nu mai accepte plata unor sume exorbitante unor personaje ajunse pe posturi după criterii clientelare. Cerem să fie date, oficial, publicității sumele care se cheltuie cu salariile la Compania Apa. Cerem să ni se spună care este stadiul aplicării programului de modernizare și extindere a rețelelor de apă și canalizare cu fonduri europene. Cerem să fie date publicității care sunt criteriile de performanță pe baza cărora niște persoane discutabile ca profesionalism (a se vedea prestația directorului Popa la ședința de Consiliu Județean) primesc indemnizații fixe și variabile, din facturile încasate, de câteva mii de euro lunar.