De ceva timp încoace, periodic, la sediul Fundaţiei Rafael din Codlea apare un domn care lasă câte o pungă sau două cu fructe şi pleacă. Discret, aproape tainic, la fel ca Moş Nicolae, vine încetişor, pune fructele pe geamul din hol şi pleacă.
Fiind observat de cineva şi întrebat cu bunăvoinţă şi cu recunoştinţă cine este, a ezitat un pic, ca şi cum ar fi fost păcat de taină, apoi a plecat spunând că nu are nicio importanţă.
Este atât de frumos că mai există astfel de oameni care aduc bucurie şi păstrează taina, care simt atât de intens satisfacţia darului, încât se tem că recunoaşterea gestului lor bun ar fi ca o îndepărtare de Izvorul cel Pur al generozităţii!
Aduce a poveste şi a ireal ceea ce face acest om şi mă bucur că locuiesc în acelaşi oraş cu el, chiar dacă nu am să-l întâlnesc niciodată ori dacă, întâlnindu-l, nu-l voi recunoaşte. Câte avem de învăţat de la astfel de oameni ai darului celui bun şi ai tainei celei de smerenie pline!
