Politică

Mohaci, despre „șantajul” Ford pentru a primi iar ajutoare de la stat

Sebastian Dan

Comisia de Industrie şi Servicii a Camerei Deputaților, din care face parte dâMihai Mohaci, a avut în discuție acordarea unui ajutor de stat pentru compania Ford din Craiova, care a mai primit 75 de milioane euro, sub aceeaşi formă.

Aceasta avea obligaţia de a face 810.000 de autovehicule şi 1,5 milioane de motoare până în decembrie 2017. Acum se solicită un ajutor de stat de 130 de milioane de euro, cu prelungirea contractului până în 2025.

„Argumentul celor de la Ford a fost și că trebuie să păstreze 2.700 de locuri de muncă. Am solicitat amânarea acestei decizii. Ministerul de Finanțe a venit cu punctul său de vedere, neconvingător. Trebuie să cântărim mai bine aceste lucruri, pentru că, din punctul meu de vedere, toți trebuie să primească și alții un ajutor legal de stat, nu contează dacă au capital românesc sau străin. E drept că s-a vorbit despre multinaționalele care ar fi primit mai mulți bani decât cele din România. Mi-aş dori să existe o situaţie care să lămurească lucrurile în acest sens”, a declarat Mihai Mohaci.

El (se) întreabă de ce să nu se dea un ajutor de stat de câteva milioane de euro, cel mult 10 milioane euro, Fabricii de Pulberi pentru producția de TNT.

„Instalaţia montată la această oră la Făgăraş este una dintre cele mai performante din Europa, iar banii rezultaţi din vânzarea producţiei ar fi câștigați tot de stat. Mai trebuie să faci ceva, trebuie să urmărești dacă angajamentele celui care a solicitat ajutorul de stat au fost respectate”, spune Mohaci.