PSD a anunțat, la miezul nopții, că organizează duminică, în Piața Sfatului, un miting. Tot duiminică va avea loc și conferința județeană pentru alegerea președintelui filialei județene a PSD Brașov.
De dimineață, de la ora 11, în Piața Sfatului, are loc un „miting de susținere a valorilor europene”. La ora 12.00 începe conferința de alegeri. Reprezentanții PSD au confirmat participarea mai multor miniștri, dar din informațiile pe care newsbv.ro le deține la această oră, va fi prezent și liderul PSD, Liviu Dragnea.
În privința alegerilor, nu vor exista surprize, având în vedere că au existat negocieri între taberele in PSD, iar senatorul Marius Dunca, președinte interimar la această oră, va fi ales pe funcție.