Urmând linia pe care ziarul nostru și-a impus-o în a reflecta activitatea Bisericii Ortodoxe Române, am ales un subiect pe care nu multe ziare l-au supus atenției și dezbaterii publice și anume misiunea și rezistența Bisericii Ortodoxe Române în perioada comunistă. Aceasta se suprapune și cu anul comemorativ „Justinian Patriarhul”.
Materialul de față se constituie un prinos de recunoștință memoriei acestui Arhipăstor al Ortodoxei Românești care a iubit Biserica lui Hristos din poporul român cu o dragoste nețărmurită și a reușit cu o înțelepciune și dăruire vremelnică să apere și să păstreze valorile eterne ale credinței noastre strămoșești, valori care în zilele de astăzi se simte nevoia din ce în ce mai acută de a le proteja și a le păstra.
Cel mai important eveniment la nivel național în acest sens, a fost organizarea unui simpozion de către Arhiepiscopia Tomisului și Universitatea Ovidiu – Facultatea de Teologie din Constanța, având drept invitați nume de marcă, începând cu vicepereședintele Academiei Române, academicianul brașovean Alexandru Surdu, prof. univ. dr. Mihail Diaconescu, dr. Călin Popescu, jurnalist la Curierul Zilei din Pitești, lectorul univ. dr. Ionuț Hulubeanu, prof. univ. dr. Emilian Cornițescu, prof. univ. dr. Nichita Runcan, conf. univ,. dr. Claudiu Cotan, precum și prof. univ. dr. Răzvan Ionescu. Gazda acestei reuniuni a fost ÎPS prof. univ. dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscop al Tomisului.
Luările de cuvânt, precum și referatele au fost axate în general pe contribuția patriarhului Justinian Marina, dar și pe interzicerile din perioada comunistă, de la interzicerea educației religioase în școli, naționalizarea școlilor confesionale, propaganda ateistă, precum și oprimarea constantă a ierarhilor, preoților și a credincioșilor din acele vremuri.
Un interesant material prezentat în cadrul simpozionului a fost cel al ÎPS prof. univ. dr Teodosie Petrescu din care vă prezentăm câteva fragmente:
„Trebuie să vedem în această perioadă, lucrarea lui Dumnezeu prin purtarea Sa de grijă, și trebuie să observăm că Biserica a fost tot timpul vegheată, susținută și înălțată ofranda bisericii, de către Însuși Dumnezeu. Și Dumnezeu lucrează prin cei pe care i-a ales. De aceea, în această perioadă comunistă, Biserica a fost găsită cu ierarhi, preoți, monahi și diaconi și credincioși foarte vrednici, pe măsura vremurilor care s-au abătut asupra țării noastre și asupra vecinilor noștri. De aceea, iată, în Biserică, în toate treptele de slujire, aflăm oameni de rezistență împotriva răului, pentru că ce a însemnat această ideologie care a vrut să se situeze în afara Lui Dumnezeu? A însemnat cu adevărat o dezlănțuire a puterilor potrivnice împotriva Lui Dumnezeu, împotriva Bisericii și a slujitorilor și credincioșilor ei. Biserica tot timpul este ținută în viață, în trezvie, în misiune de către cel ce o poartă în istorie, Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Mântuitorul, care este capul Bisericii. Și vedem această misiune a Bisericii și această ținută a Bisericii, în perioada comunistă, foarte bine ancorată într-o realitate a timpului. Biserica și-a început misiunea sa după Cincizecime, întemeiată fiind de Hristos, prin apostolii Săi, după ce a întemeiat-o obiectiv, pe Cruce și pe Înviere, iată a întemeiat-o, rugând Hristos pe Tatăl să trimită Duhul Sfânt asupra apostolilor. Apostolii s-au umplut de Duhul Sfânt și au început propovăduirea și au întemeiat chiar în ziua Cincizecimii, Biserica din punct de vedere istoric și comunitar.
Biserica a apărut în istorie ca să adune pe fiii chemați de Însuși Dumnezeu la mântuire, la iertarea păcatelor, la Împărăția cea Cerească, dar nu oricum, ci în luptă cu răul, în permanență. Cea dintâi ispită, care a avut loc în Rai, din partea celui viclean, continuă în toată istoria Bisericii. De aceea, viața Bisericii primare a avut caracter de jertfă. Aproape trei secole, Biserica, care însemnează Hristos și comunitatea credincioșilor, a fost scăldată în sânge martiric, pentru că, prin sânge, s-a răscumpărat păcatul strămoșesc, se răscumpără și păcatele personale ale tuturor celor ce vor deveni membri ai Bisericii. Biserica îi cuprinde și pe înaintașii dinainte de Hristos, îi cuprinde pe Adam, Eva, Abel, Set, patriarhii, proorocii, drepții și toți cei din Vechiul Testament care au nădăjduit și au văzut de departe, venirea mântuirii și răscumpărarea neamului omenesc. Deci Biserica duce pe toți din istorie către veșnicia mântuirii. Astfel de Biserică era și când s-a instalat dictatura comunistă în țara noastră, o Biserică vie care avea ierarhi, preoți, monahi și credincioși vrednici.
Biserica, în timpul perioadei comuniste, a avut un traseu foarte glorios, și gloria Bisericii stă în puterea lui Hristos, care este capul ei, care o conduce și în vremuri ușoare și în vremuri grele, astfel încât Dumnezeu a ridicat dintre slujitori la vremea aceea, ultimul patriarh, al doilea patriarh, de fapt, Nicodim(1939-1948). Începutul perioadei comuniste coincide cu venirea la cârma Bisericii a vrednicului de pomenire, patriarhul Justinian, care cunoștea viața Bisericii de jos, cunoștea realitățile din parohii și din mănăstiri atât de bine. Era un om credincios și dârz, cunoștea viața oamenilor, în general. Era un om informat, a fost profesor de seminar și iată, a fost preot de țară, cunoștea pulsul vieții religioase, de aceea Dumnezeu l-a ridicat, a fost întâi la Moldova, scurtă vreme, și apoi în 1948, este proclamat patriarh al Bisericii Ortodoxe Române la București și va păstori cel mai mult față de toți înaintașii și urmașii săi, pentru că avea și o vârstă mai tânără când a fost ales. De aceea, patriarhul Justinian este chipul luminos, puternic și glorios, din perioada aceasta comunistă, pe care Dumnezeu l-a ridicat ca să poată să cârmuiască Biserica pe temeliile solide apostolice ale credinței vii adusă de Sf. Ap. Andrei în țara noastră.
Biserica este o realitate vie, este sufletul poporului român și le spunea că fără Biserică poporul român n-ar fi rezistat în istorie, de aceea a și scris niște volume interesante, de apostolat social.
A cuprinde în câteva cuvinte viața Bisericii sub cârmuirea patriarhului Justinian în Patriarhia Română este cu neputință. Biserica a rezistat prin puterea lui Dumnezeu care și-a ales și i-a întărit pe slujitorii Săi, pe credincioșii Săi care alcătuiesc trupul Bisericii astfel încât această misiune a noastră de a aduce în actualitate acea perioadă, cu frumusețea, cu lumina, cu izbânzile ei, este o datorie de conștiință și de a arăta că Biserica niciodată n-a fost părăsită, n-a fost singură, întotdeauna l-a avut pe Hristos și prin Hristos i-a avut pe slujitori și pe credincioși, care au ținut Biserica vie”.
Continuitatea noastră, strâns legată de Biserica Ortodoxă
Concluzia sesiunii de comunicări științifice a fost aceea că Biserica Ortodoxă Română a fost principalul liant și principala instituție a Statului Național Unitar Român, iar continuitate noastră ca națiune română în aceste teritorii este strâns legată de destinul Bisericii Ortodoxe Naționale Române.
19Curajul preoților mărturisitori de la acest simpozion este un semnal pe care l-am dori tras și în alte sesiuni de comunicări științifice, iar cititorii să înțeleagă că atacurile vehemente împotriva unor ierarhi și preoți, din ultim perioadă, nu au fost făcute decât cu exagerări, cu scopul clar demonstrat de diminuare a influenței Bisericii Ortodoxe Române în aceste teritorii.