Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a comentat, joi, problema aglomeraţiei din trafic de pe DN 1 Braşov – Ploieşti afirmând că poate exista o soluţie, care nu a fost însă discutată, respectiv a stabilirii unui drum cu sens unic într-o direcţie şi a altuia în celalaltă.
„Poate exista o soluţie, n-am discutat-o. Poate reuşim să stabilim un drum cu sens unic într-o direcţie şi altul în altă direcţie. Nu ştiu, să vedem. Măcar s-ar mai putea fluidiza cât ar fi necesar, şase luni, un an„, a spus Stroe, răspunzând unei întrebări legate de problemele în trafic de pe ruta Braşov-Bucureşti.
În acelaşi context, ministrul Afacerilor Externe a subliniat că aglomeraţia în trafic pe Valea Prahovei – o constantă atât în perioada sărbătorilor, cât şi în weekend-uri – este cauzată şi de „situaţia infrastructurii” şi că, în lipsa unei soluţii, „ne vom chinui” din acest punct de vedere până la finalizarea autostrăzii Bucureşti-Braşov.
„Din cauza situaţiei infrastructurii, din cauza perioadei la care ne referim – Crăciun, Anul Nou…nu vedeţi că weekend de weekend există o problemă, dar când, în ziua dinaintea Crăciunului, în zona Predealului ai 52.000 de maşini, câtă Poliţie să pui? De la Predeal până la Comarnic, spre Nistoreşti, n-ai cum să treci. Nu se poate„, a mai spus Radu Stroe.
Cu alte cuvinte, dacă un brașovean vrea să meargă spre Valea Prahovei, cale de întoarcere nu ar avea decât dacă ar mai face un mic ocol de vreo 100 de kilometri, pe ruta Ploiești – DN1A – Vălenii de Munte (pe Valea Telejenului) – Cheia – Săcele. Să fie oare dl. Stroe pe mână cu benzinarii?? Asta ca să nu mai vorbim de faptul că se desființează transportul public rutier dintre Brașov și Predeal.
Și pentru ca onor politicenii să nu spună că jurnaliștii sunt doar cârcotași, iată două soluții, avansate de autoritățile jduețene cu mult timp în urmă, dar care stau blocate la sertar:
1. Există posibilitatea de a realiza un traseu alternativ pe ruta Brașov, Săcele, Brădet (DN1A), Valea Doftanei, Teșila, Câmpina , iar aici se face joncțiunea cu DN1. Până la Brădet este șosea asfaltată, iar de acolo se merge pe un drum forestier până la intrarea în comuna Valea Doftanei (la Trăisteni), unde se intră din nou pe o șosea asfaltată, care la aceasăt oră nu știu în ce stare este. Se poate pune în valoare întreaga zonă din punct de vedere turistic: se trece pe lângă lacul Paltinu, lacurile sărate de la Telega…. Este de trecut pasul Predeluț, poate singur porțiune dificilă, dar nu insurmontabilă din pucnt devedere tehnic.
2. O altă soluție, este construirea unei noi șosele Râșnov – Bușteni, care sa treaca pe la Gura Diham și cabana Diham. Practic, acest segment dublează posibilitatea de trafic dintre Bușteni – Predeal – Pârâul Rece (DN73A) – Râșnov. Însă, între Bușteni și intrarea în Sinaia, dacă cineva chiar dorește, se pot realiza (sau nu) aceste sensuri unice. Cum vii de la București, după ce ieși din Sinaia și intri în Poiana Țapului, poți face dreapta pe lângă bazar, treci podul peste râul Prahova și mergi paralel cu DN1 până la Bușteni. De aici, poți opta fie pentru varianta către Râșnov pe la Gura Digham, fie cei care vor să meargă spre Brașov să urmeze ruta Predeal. La fel, la întoarcere….
Cum era pe vremuri reclama aia, „Dacă vrei, poți!“, numai să nu emiți idei stând într-un fotoliu închis într-un birou sau doar circulând cu antemergători.