Accident pe DN1, pe raza localității Olteț. Un microbuz care transporta persoane a părăsit carosabilul și s-a izbit de capul unui podeț.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, cpt. Ciprian Sfreja, din primele informaii sunt patru victime, trei femei și un bărbat, toate conștiente.
Pentru acordarea primului ajutor au fost trimise două echipaje SMURD, o ambulanță și o autosecială a pompierilor, dotată cu apă și spumă.
În zonă, circulația se desfășoară alternativ pe un singur sens de mers. Toţi cei patru răniţi au fost transportați la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.
Şoferul a scăpat nevătămat, dar va ajunge şi el la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.