Gazdele au înregistrat în primele nouă etape doar un egal, în timp ce braşovenii stau ceva mai bine.
Unirea a bifat până acum o victorie şi trei egale, cele şase puncte păstrându-i aproape de restul echipelor ce ar urma să meargă la play-out. Cele două poziţii pe care le ocupă Metalul şi Unirea sunt retrogradabile, astfel că miza acestui joc este extrem de importantă.
Etapa a zecea a Ligii a doua a debutat astăzi, de la ora 13.00, cu un meci ce le aduce faţă în faţă pe ultimele două clasate din Seria a II-a.
Metalul Reşiţa şi Unirea Tărlungeni, două echipe ce sezonul trecut erau în partea superioară a seriei din care făceau parte, trec prin momente dificile în această perioadă, iar acest lucru se vede în rezultatele obţinute pe teren.
- Min 73 3-1 Aniţoiu bate un corner de pe dreapta, înalt în careu, Maissiat urmăreşte şi înscrie cu stângul din faţa porţii
- Min 68 2-1 Feher înscrie cu un şut în vinclu, la colţul lung, din alergare, după o acţiune în viteză pe flancul drept
- Min 39 1-1 Chiţu a urmărit o minge, a încercat să dribleze, însă a alunecat şi din cădere a pasat spre centrul careului. Acolo se afla Skraparas, care a trimis cu latul pe lângă portar şi a restabilit egalitatea pentru Reșița
- Min 4 0-1 Acţiune continuă în careul Reşiţei, mingea îl depăşeşte pe portarul Kololo, loveşte bara de la colţul lung şi ajunge la Monea, jucătorul Unirii îndeplinind o simplă formalitate din 6 metri
Reșițenii au înregistrat în primele nouă etape doar un egal, în timp ce braşovenii stau ceva mai bine. Unirea a bifat până acum o victorie şi trei egale, cele şase puncte păstrându-i aproape de restul echipelor ce ar urma să meargă la play-out. Cele două poziţii pe care le ocupă Metalul şi Unirea sunt retrogradabile, astfel că miza acestui joc este extrem de importantă.
Partida este arbitrată de la centru de Omar Cristian Dumitrică (Craiova), iar de la cele două tuşe de Ovidiu Timar (Marghita) şi Casian Băla (Arad).
Metalul: Kololo – Nogo, Maissiat, Jamali, Aniţoiu, Săndescu, Feher, M. Chiţu, I. Szabo (cpt.), Ponoran, Skraparas
Rezerve: Al. David – Cr. Puşcaş, Liuba, Krkelic, Guehi, L. Manole
Antrenor: Eugen Trică
Unirea: Muţiu – M. Popescu, I. Şerban, M. Burlacu, S. Marin (cpt.), Chirciu, Petra, C. Păduraru, Minciună, Monea, I. Coman
Rezerve: Dănălache – Vasiloi, Al. Podlesnii, Sb. Bucur, S. Petrean, G. Vlăsceanu, Dâlbea
Antrenor: Daniel Bona