Medicii de la Ambulanță au lucrat la foc continuu. Peste 300 de solicitări pe zi

Medicii de la Ambulanță au lucrat la foc continuu. Peste 300 de solicitări pe zi

Sute de brașoveni și turiști au apelat, prin numărul de urgență112, la salvatorii de la Ambulanța Brașov, asta înseamnă o creștere cu 50% față de o zi obișnuită.

În ultima zi a anului 2017 şi primele două zile din 2018, ambulanţierii braşoveni au avut peste 300 de solicitări pe zi.

Pentru a putea face faţă solicitărilor, nimeni nu a avut concediu pe final de an, iar echipajele au fost chiar suplimentate.

 „Au fost foarte multe solicitări, peste 300 de solicitări pe zi şi asta înseamnă un număr mare, raportat la lipsa noastră de personal. Noi am căutat să suplimentăm numărul de echipaje, dat fiind că mulţi medici de familie erau în concediu, a trebuit să suplinim şi activitatea medicilor de familie”, a explicat dr. Magdalena Piroska, director medical Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Braşov, pentru RTT.

Nu doar accidentările pe pârtii și accidentele rutiere le-au dat de furcă celor de la Ambulanţă. Ehipajele medicale au intervenit mai ales în cazul cardiacilor.

 „Cele mai multe cazuri au fost cazuri medicale:, iar accidentele cu petarde, mai puţine decât în anii trecuţi. Nici accidente rutiere n-au fost foarte multe, dar cazuri medicale au fost multe şi cazuri grave. Pe data de 1, de exemplu, am avut 8 decese, pe lângă pacienţii resuscitaţi, găsiţi în stop, resuscitaţi şi duşi la spital, deci opt decese şi cazuri grave, în special cardiaci am avut mulţi”, a mai spus dr. Magdalena Piroska pentru sursa citată.

Media intervenţiilor echipajelor de ambulanţă este de 200 de cazuri pe zi, 90% dintre acestea venind prin 112.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Crin Antonescu: Vreau să fiu primul preşedinte care îşi asumă împăcarea cetăţeanului cu statul

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov