Politică

Maria Grecea: Criteriile de integritate ale PNL răspun cerințelor electoratului

Sebastian Dan

maria grecea Maria Grecea, deputat PNL, și-a exprimat susținerea față de criteriile stabilite de Partidul Național Liberal, pentru candidații de la alegerile locale și parlamentare din 2016. Reuniunea Consiliului Național de vineri, 11 decembrie 2015, este una deosebit de importantă, care va marca noua abordare politică a Partidului Național Liberal.
„ Am înțeles că trebuie să venim în întâmpinarea așteptărilor electoratului, iar la Consiliu vom discuta criteriile de integritate și profesionalism aplicabile candidaților. Punem accent pe Lustrație, iar candidații ce vor fi susținuți de PNL trebuie să nu fi fost membrii sau colaboratori al fostei Securități și nici să nu fi deținut funcții retribuite în aparatul de conducere al Partidului Comunist Român. Doar așa ne vom putea identifica drept un adevărat partid de dreapta !”, spune Maria Grecea.
Partidul Național Liberal nu va încuraja traseismul și nu-i va promova pe cei care se vor afla în situația de a candida din partea celui de-al treilea partid. 
Totodată, se pune un accent deosebit pe meritocrație și sunt combătute  metodele ilegale de ocupare a unor funcții, astfel că liberalii care își doresc un loc pe listele din 2016 trebuie să nu-și  fi angajat rudele, în funcții, în cadrul instituțiilor publice pe care le-au condus sau le conduc. De asemenea, nu vor fi susținuți nici cei care au încheiat afaceri cu instituția pentru care candidează sau în instituții din subordinea acesteia. 
„Prin aceste măsuri dorim să ne asigurăm că vom promova candidați care doresc cu adevărat să contribuie la schimbarea societății și la creșterea performanței în administrația publică. Aceasta presupune, evident, ca respectivul candidat să fie un bun cetățean care să respecte statul și legile. Astfel, liberalii care vor dori să obțină sprijinul politic nu vor trebui să înregistreze datorii la bugetul local, mai vechi de un an, în calitate de persoană fizică”, precizează deputatul liberal.
Totodată, prin criteriile luate în discuție, Partidul Național Liberal urmărește să adopte poziție fermă împotriva fenomenului de corupție, în sens larg. PNL nu va propune candidați trimiși în judecată sau condamnați definitiv pentru infracțiuni de corupție, pentru infracțiuni comise cu violență sau pentru alte infracțiuni cu intenție. De asemenea, nu vor fi susținuți cei împotriva cărora a fost începută urmărirea penală pentru infracțiuni de luare/dare de mită sau infracțiuni comise cu violență și nici cei care se vor afla într-o măsură preventivă pentru orice infracțiune cu intenție.
„Probitatea morală și profesională reprezintă criterii deosebit de importante pentru PNL, astfel că se va impune corectitudine maximă în ceea ce privește completarea declarațiilor de avere și de interese, iar cei care se vor afla sub efectul unei decizii definitive de incompatibilitate sau conflict de interese vor fi eliminați din rândul candidaților liberali. Nu în ultimul rând, liberalismul presupune respectarea valorilor umane și a drepturilor omului, motiv pentru care nu vor fi tolerate declarațiile sau atitudinile rasiste, șovine, xenofobe sau discriminatorii”, mai spune Grecea.
Deputatul Maria Grecea consideră că aceste criterii ar trebui consolidate: „În contextul   actual,   în   care   cetățenii   au   transmis   un   mesaj   dur   politicienilor, indiferent de apartenența lor, Partidul Național Liberal trebuie să dea dovadă de seriozitate și să răspundă pozitiv mesajelor primite de la societatea civilă. În 2016 trebuie să promovăm candidați pregătiți, dar  și cu o reputație nepătată. La Consiliul Național din 11 decembrie voi susține adoptarea unor astfel de criterii”.