Mai multe ipoteze în cazul bărbatului din Brașov, care a căzut în gol de la etajul 10, cu fetița în brațe

Mai multe ipoteze în cazul bărbatului din Brașov, care a căzut în gol de la etajul 10, cu fetița în brațe

Tragedia petrecută joi dimineața, pe strada Carpaților, din Brașov, când un bărbat care a căzut în gol de la etajul 10, cu fetița sa, în vârstă de 3 luni şi jumătate, ridică multe semne de întrebare, iar familia nu-și explică ce s-a întâmplat și procurorii caută explicații.

Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, și fetița sa, de trei luni și jumătate, au căzut în gol de la etajul 10, iar în urma impactului cei doi au decedat.

Alarma au dat-o niște muncitori de pe șantierul din apropiere, care au anunțat prin apel la 112, după ce i-au găsit pe tată şi pe fetiţă căzuţi. Oamenii auziseră un zgomot puternic lângă bloc şi au mers să vadă ce s-a întâmplat.

Bărbatul ar fi căzut pe o mașină

Un excavatorist aflat în apropiere spune că se deplasa cu utilajul și nu a auzit nimic. Însă la un moment dat excavatorul s-a oprit din lipsă de combustibil, iar omul a coborât din să vadă ce s-a întâmplat, moment în care a văzut cele două victime. Acesta mai spune că bărbatul a căzut pe o mașină și că a atins și excavatorul.

Sinucidere sau accindent?

Echipajele de salvare au ajuns imediat la fața locului, dar n-au putut decât să constate că cei doi au murit pe loc.

Alte articole:   Donald Trump depune astăzi jurământul și devine al 47-lea președinte al SUA

La locul tragediei au ajuns și polițiștii criminaliști și procurorii care au început investigația.

Bărbatul era căsătorit și avea doi copii, unul de trei ani și jumătate și fetița decedată, de numai trei luni. În momentul producerii tragediei în casă se aflau cu soția bărbatului împreună cu copilul de trei ani.

Femeia a fost în stare de șoc și nu a putut fi încă audiată. Polițiștii prezenți la fața locului au chemat de urgență un psiholog, ca să le ajute pe soția și pe fetița de trei ani să facă față nenorocirii.

Familia, mutată recent într-un bloc nou, părea liniștită și nimeni nu își poate explica motivul care a condus la o asemenea tragedie. De altfel, vecinii, șocații de tragedie, spun că este vorba de o familie liniștită care nu părea să aibă probleme, iar rudele spun că nu le lipsea nimic.

Surse judiciare au spus că după ce și-a revenit din șoc, soția bărbatului decedat, le-a declarat anchetatorilor că ea și soțul ei nu s-au certat și nu știe ce s-a putut întâmpla.

Potrivit unor surse judiciare, primele date adunate de anchetatori conduc la ipoteza unei sinucideri, informează Mediafax.

Alte articole:   Victor Ponta anunță că poate va candida la alegerile prezidenţiale 2025, în ciuda avertismentului dat de Ciolacu

Părinții excud varianta sinuciderii

Părinții bărbatului din Brașov, exclud varianta sinuciderii și spun că fiul lor era fericit, nu știu să fi avut certuri în familie și cred că întâmplarea de joi dimineață a fost un accident.

Tatăl bărbatului din Brașov, care a căzut de la etajul 10, cu fetița în brațe, spune că fiul său era fericit cu soția și cu cei doi copii.

„Nu știm nimic. Suntem într-un punct în care nu știm nimic. Nu se certau. Erau fericiți, aveau doi copii”, a spus tatăl bărbatului decedat.

Mama bărbatului consideră că întâmplarea de joi dimineață a fost un accident, petrecut când fiul ei ar fi vrut să deschidă geamul.

„Eu așa cred (că a fost accident – n.r.). El era mereu cu fetița în brațe. O fi dat să deschidă geamul, să împingă plasa, nu știu”, a spus mama brașoveanului.

Întrebată de jurnaliști dacă nora a văzut accidentul, femeia a spus că aceasta le-a spus că era în altă cameră.

Procurorii iau în calcul orice variantă

Polițiștii au întocmit dosar penal, iar ipotezele sunt următoarele: fie bărbatul s-a aruncat intenționat, fie este vorba de un accident.

Alte articole:   Salvamontiștii brașoveni, 28 de intervenții în ultimele 24 de ore. Turist rănit grav, pentru care a intervenit elicopterul SMURD

Procurorii care au preluat cazul nu s-au lămurit încă, cum s-a petrecut tragedia și continuă cercetările, luând în calcul orice variantă.

„Efectuăm cercetări cu privire la comiterea a două infracţiuni, una dintre ele este «omor comis asupra unui membru de familie», cealaltă infracţiune este «ucidere din culpă». În fapt, astăzi, la data de 30.01.2020, în jurul orelor 7.30, un major în vârstă de 37 de ani s-a precipitat de la fereastra apartamentului său împreună cu fiica minoră, în vârstă de 3 luni, ambii decedând. Avem mai multe piste şi mai multe ipoteze de lucru pe care le verificăm. Mai multe informaţii, având în vedere stadiul in rem al cercetărilor nu putem le dăm deocamdată. Am audiat mai multe persoane, urmează să audiem şi altele. Nu putem să vă dezvăluim mai mult, sunt mai multe ipoteze pe care le urmărim şi le verificăm. Nu putem să le enumerăm, pentru că ancheta este la început şi luăm în calcul orice. Luăm în calcul toate variantele”, a declarat prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, Vlad Teodorescu.

Până acum ancheta nu a lămurit ce s-a petrecut în apartamentul celor doi soți, însă după rezultatul autopsiilor, anchetatorii vor avea mai multe date.

Foto: digi24.ro

https://newsbv.ro/2020/01/30/persoana-cazuta-de-la-etaj-pe-strada-carpatilor/
Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov