Crin Antonescu își exprimă temerile legate de o posibilă intervenție a lui Elon Musk în alegerile din România, comparând situația cu influența acestuia asupra alegerilor din Germania.
Candidatul PSD-PNL-UDMR-minorități la alegerile prezidențiale a criticat declarațiile lui Elon Musk pe tema alegerilor din România. Crin Antonescu a avut observații și la adresa afirnațiilor făcute de vicepreședintele american J.D. Vance la Munchen.
Întrebat dacă se teme că Elon Musk ar putea interveni în alegerile din România, aşa cum s-a întâmplat în Germania, Crin Antonescu a răspuns afirmativ.
Antonescu: Mă tem că Elon Musk ar putea interveni în alegerile din România
„Nu am venit aici să fac diplomație. Mă tem că Elon Musk ar putea interveni în alegerile din România. Pt că intervenția lui Elon Musk în alegerile din Germania, faptul că la Munchen, vicepreședintele J.D Vance nu are o întâlnire cu cancelarul Scholz, ci cu șefa AFD, Alice Weidel, este un semnal menit să ne atragă atenția. Nu am cum să nu mă tem să nu se procedeze la fel în România, dar nu cred, sper, să se întâmple la fel. Eu îmi doresc ca în Germania să câștige o alianță care reprezintă calea democratică a României. În România a-l susține pe Călin Georgescu înseamnă a susține ce?”, a declarat Crin Antonescu, la Digi 24, potrivit HotNews.ro.
Critici la adresa declarațiilor vicepreședintelui american
„Faptul că s-a creat obișnuința ca oameni puternici din America să se pronunțe asupra a ceea ce se întâmplă în diverse țări din Europa mă face să mă tem. Nu sunt de acord cu afirmația domnului Vance, adresată europenilor în general, că pericolul nu vine din China sau Rusia, dacă ni se spune că nu e niciun pericol din Rusia, ci că pericolul vine din progresismul din Europa”, a spus Crin Antonescu, candidat la alegerile din România din luna mai. care s-a declarat de acord cu afirmațiile lui Vance, cu aceste rezerve însă.
„Domnul Musk distribuie o postare cu o declarație a domnului Georgescu care spune că va elimina, va interzice rețeaua sorosistă. Eu nu am vreo legătură cu fundația Soros, nici de la începutul anilor 90 când acțiunile ei avut un caracter benefic, nici după anii 90 când a avut acțiuni cu caracter discutabil”, a precizat Antonescu,
Antonescu, candidat la alegerile din România, subliniază că nu acceptă liste negre
„Nu accept să se facă liste negre. Pentru că istoria acestei țări mai cuprinde liste negre, așa a fost ucis Nicolae Iorga, așa au fost uciși oameni nevinovați. Și listele negre după instalarea regimului comunist, așa ceva nu poate fi acceptat într-o lume liberă în care avem dreptul să nu fim vânați. Domnul Georgescu minte pentru că în România președintele nu poate interzice ceva.
Eu nu am fost amenințat, cred că figurez și eu pe liste în online. Pe lista aia poate să fie oameni care mi-au fost mereu adversari politici, nu se poate așa ceva într-o țară civilizată. Faptul că am spus că la un moment dat în Vest există o propagandă pro-LGBT excesivă, nu mă face să accept o propagandă contra drepturilor LGBT”, a subliniat Antonescu.
Georgescu face jocul Rusiei, susţine Antonescu
În plus, candidatul PNL-PSD-UDMR la alegerile prezidenţiale s-a declarat deranjat că pe „televiziuni publice din România se debitează calomnii împotriva președintelui României, împotriva unor candidați și asta costă 5.000 de lei la CNA”.
„Candidatul Călin Georgescu face jocul Rusiei, fie că vrea, nu vrea”, a mai spus Crin Antonescu, care a adăugat că-l dorește pe acesta „într-o cursă electorală, într-o dezbatere electorală. Că trebuie lăsat sau nu să candideze la alegerile din România, nu e treaba mea. E o stafie a vechii Securități, are și sprijinul unor oameni din fosta Securitate”, a spus Antonescu.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!