Eveniment

De luni, Centrul Istoric va fi înțesat de terase

Sebastian Dan

Tot mai mulţi comercianţi din centrul istoric al Braşovului vor începe să îşi instaleze terasele. Până acum au fost depuse 15 solicitări, iar amplasarea teraselor va începe de luni, 16 aprilie.

Terasele vor fi amplasate pe centrul străzii, iar de o parte şi de alta vor rămâne spaţii libere care să permită circulaţia pietonilor, dar şi pentru accesul maşinilor de intervenţie (Poliţie, Pompieri, Ambulanţă) sau a celor care colectează gunoiul.

De asemenea, la anumite distanţe, între terase se va lăsa un spaţiu care să le permită oamenilor să treacă dintr-o parte a alta a străzii.

Regulile de amplasare a teraselor sunt stabilite prin Regulamentul adoptat în 2013 şi nu s-au modificat faţă de anul trecut. Regulamentul mai prevede utilizarea unor mese şi scaune realizate din lemn sau fier forjat, fiind exclusă folosirea mobilierului din plastic.

Tariful pe este de 2,4 lei/m.p./zi . După experiența din anii trecuți, terasele vor rămâne până în luna octombrie, inclusiv. Mai sunt, deja, aprobate în Centrul Istoric și, teoretic, următoarele terase: 6 – Piata Sfatului, 2 – pe Weiss, 1- Sf. Ioan, 1 – M. Sadoveanu, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.